Forțele kurde au preluat controlul asupra orașului Kirkuk. Amata irakiană a recucerit Tikrit, orașul natal al lui Saddam Hussein
- Paul Ciocoiu
- 12 iunie 2014, 13:18
Forţele kurde din Irak au declarat joi că deţin controlul în întregime asupra oraşului Kirkuk, din nordul ţării, după retragerea trupelor irakiene, relatează agenţia Reuters, în timp ce armata irakiană a reuşit să recupereze controlul asupra oraşului Tikrit, capitala provinciei Salah ad Din.
''Oraşul Kirkuk în întregime a trecut în mâinile peshmerga'' (combatanţii kurzi), a declarat un purtător de cuvânt militar kurd, Jabbar Yawar, făcând aluzie la forţele kurde. ''Nu mai este nici un soldat irakian în prezent în Kirkuk'', a adăugat el.
Kirkuk, cu o populaţie de circa 1,2 milioane de locuitori, se află în centrul unei regiuni petroliere din Irak.
Irakul se confruntă cu o ofensivă întreprinsă de jihadiştii Statului Islamic din Irak şi Levant (EIIL), care au continuat să câştige teren miercuri. După cucerirea marelui oraş Mossul, ei au înaintat în nord, de-a lungul fluviului Tigru, în direcţia Bagdad, stabilindu-şi baza în oraşul petrolier Baidji şi cucerind apoi Tikritul.
Postul public de televiziune Al Iraquiya, citat de EFE, a anunţat că armata irakiană a reuşit să recucerească Tikritul, forţele speciale ucigând în timpul operaţiunii 19 insurgenţi.
Ambasadorii ţărilor NATO au avut miercuri seara o reuniune de urgenţă, la cererea Turciei, pentru a discuta despre situaţia din Irak, unde 80 de turci sunt ţinuţi ostatici de către jihadiştii EIIL.