Folha: Pandemia a afectat sistemul de sănătate în 90% dintre țări
- Vasile Dan
- 2 septembrie 2020, 03:30
Transfuziile de sânge au fost întrerupte într-un sfert dintre țări, iar operaţiile de urgență într-o cincime, titrează Folha Online.
Asistența medicală în 90% dintre țările lumii a fost afectată de pandemia de coronavirus, potrivit unui raport dat publicităţii luni (31 august) de către OMS (Organizația Mondială a Sănătății).
Sondajul, cu date din 105 țări din cinci regiuni din martie până în iunie 2020, indică faptul că au fost întrerupte acţiunile de rutină şi elective. În cele mai sărace țări, îngrijirile critice, cum ar fi diagnosticarea cancerului și tratamentul HIV, au fost, de asemenea, suspendate.
Sălile de urgență și operațiile de urgență au fost afectate într-o cincime din țările analizate și aproape un sfert au întrerupt transfuziile de sânge.
În Brazilia, datele colectate începând din luna februarie şi până în luna mai de către Academia Națională de Medicină au arătat o scădere cu 60% a intervențiilor chirurgicale de urgență în timpul pandemiei de COVID-19, în timp ce rata mortalității în aceste proceduri a crescut de la 5,2%, la 6,9%.
În Italia, una dintre cele mai afectate țări de pandemie din lume, întreruperile din sistemul de sănătate ar putea fi vinovate pentru mai multe decese decât coronavirusul, potrivit studiilor efectuate de mai multe instituții.
"Studiul arată deficienţe din cadrul sistemelor noastre de sănătate, dar ne ajută să ne pregătim pentru viitoarele pandemii", a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
În medie, țările s-au confruntat cu scăderi la jumătate la cele 25 de servicii monitorizate. Cele mai mari lacune s-au produs la vaccinări (70% în campaniile de teren și 61% în centrele de sănătate), la diagnosticare și tratarea unor boli netransmisibile (69%), la planificarea familială și la contracepție (68%).
Diagnosticarea și tratarea cancerului au fost afectate în 55% dintre țări. Domenii precum tratamentul dentar și reabilitarea au fost suspendate preventiv de multe guverne, ca parte a politicii de combatere a epidemiei. (Articol de Ana Estela de Sousa Pinto, Bruxelles)
Sursa: Rador