Focul a încins Coasta de Azur. Pompierii francezi speră la condiții meteo mai bune

Focul a încins Coasta de Azur. Pompierii francezi speră la condiții meteo mai bune

Incendiul violent care a distrus peste 6.000 de hectare de pădure pe Coasta de Azur, în Franța, este departe de a fi ținut sub control.

Autoritățile din Franța spun că flăcările vor continua să se propage și să se exindă, în ciuda eforturilor făcute de pompierii francezi pentru a le restrânge. Chiar și așa, autoritățile sunt optimiste, deoarece condiţiile meteo se anunţă „favorabile”, după cum a declarat comandantul operaţiunilor de salvare Loic Lambert, citat de AFP.

Incendiul nu a fost stins, însă ne bazăm pe condiţiile meteo pentru a anunţa când vom fi siguri”, a declarat Loic Lambert aflat la postul de comandă din departamentul Var (sud-est).

El a precizat că un incendiu se află sub control atunci când propagarea acestuia este stopată, iar în cazul de față flăcările nu s-au mai extins în cursul nopții.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Majoritatea zonelor au fost verificate”, a afirmat pompierul, întrebat cu privire la posibilitatea descoperirii de noi victime.

Condițiile meteo încetinesc extinderea focului

Situația s-a mai îmbunătățit deoarece vântul și-a redus din intensitate, iar temperaturile au mai scăzut, după cum au relatat autoritățile.

„Condiţiile meteo au făcut posibilă o noapte mai liniştită: vântul s-a redus în intensitate şi temperaturile au scăzut", a comentat Dominique Lain, primarul localităţii Luc şi preşedintele Serviciului departamental de pompieri şi de salvare.

El a subliniat că scopul său și al pompierilor este de a elimina toate focarele care ar putea permite reizbucnirea incendiului.

Incendiul de pe Coasta de Azur a făcut două victime

Incendiul a izbucnit luni după amiază şi a provocat moartea a două persoane, după cum au relatat autoritățile în baza unui ultim bilanț al victimelor. Flăcările s-au declanșat în apropierea unei zone de odihnă de pe autostradă, la nord-est de Toulon. Focul a distrus peste 6.300 de hectare de pădure în masivul Maures şi pe dealurile din spatele oraşului Saint-Tropez, de pe Coasta de Azur.

Circa 1.200 de pompieri se află în continuare pe teren și luptă cu flăcările, încercând să țină situația sub control.

Aproximativ 10.000 de turişti şi rezidenţi au fost evacuaţi începând de luni seara. Miercuri seara, 1.300 de turişti din campingul PachaCaid din satul La Mole au putut să se întoarcă la corturile şi rulotele lor.