Imagini apocaliptice cu un cer de un roșu strălucitor. Infernul s-a mutat în Franța

Imagini apocaliptice cu un cer de un roșu strălucitor. Infernul s-a mutat în Franța

Incendiile de vegetația care au devastat mai multe regiuni din Grecia, Turcia și Italia par să se fi mutat în sudul Franței.

Mii de hectare de teren ard într-un incendiu de proporții care a cuprins regiunea Var din sudul Franței, Conform primelor informații furnizate de pompieri, focul s-a întins pe o suprafață de aproape 5.000 de hectare.

Din cauza flăcărilor care se profilau pe cer, culoarea acestuia a căpătat o nuanță de un roșu strălucitor, la primele ore ale dimineții. Incendiile de vegetație care au cuprins regiunile din sudul Franței sunt ținute sub control de pompieri care încearcă să limiteze dezastrul și să reducă prejudiciile. Ministrul de Interne din Franța, Gerald Darmanin, a anunțat că va merge în zona afectată de foc pentru a monitoriza situaţia, după cum informează Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News

De altfel, autoritățile locale au recomandat oamenilor să ia distanță de incendiul care a izbucnit în apropiere de localitatea Gonfaron. Aceasta se află la o distanță de aproximativ 50 de kilometri vest de oraşul turistic St. Tropez, de pe Riviera franceză.

Mai multe aeronave pentru stingerea incendiilor au fost trimise în regiune pentru a participa la operațiunile pompierilor. Locurile de campare pentru turiști au fost evacuate, deja, după cum a precizat un oficial guvernamental de la fața locului.

Imagini spectaculoase pe cerul Franței

Departamentul de pompieri din regiunea Var a postat pe pagina sa de Twitter imagini în care cerul a căpătat o culoare de un roșu strălucitor, din cauza flăcărilor care se profilau în atmosferă. Imaginile spectaculoase au fost surprinse la primele ore ale zilei de marţi, 17 august.

Regiunile mediteraneene se confruntă cu valuri de căldură extremă

Zona de sud a Franței, a fost lovită de un val de căldură foarte intens, în ultimele săptămâni. De altfel, întreaga regiune mediteraneană a fost afectată de canicula extremă. Mai multe incendii au izbucnit în ultimele săptămâni în Grecia, Turcia, sudul Italiei, dar și în Macedonia de Nord.

Două incendii de vegetaţie, înteţite de vânturile puternice, au scăpat de sub control în apropiere de capitala Greciei, Atena, luni, 16 august, forţând evacuarea unor sate.