Focar de infecție la un centru de boli neuropsihice severe din Constanța

Focar de infecție la un centru de boli neuropsihice severe din Constanța

Patru angajați și 12 beneficiari ai Centrului Reabilitare și Recuperare Neuropsihiatrică din Negru Vodă au fost confirmați cu COVID-19, bolnavii, care suferă de boli psihice severe, fiind izolați într-o aripă a unității.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța se întrunește, în aceste momente, pentru a dispune măsuri după depistarea unui focar de infecție cu noul coronavirus la Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihiatrică „Sf Luca” din Negru Vodă, în sudul județului Constanța. Patru angajați și 12 pacienți cu boli neuropsihice severe au fost confirmați, marți, cu Covid 19, fiind raportați, miercuri, de către autoritățile sanitare.

Conform ultimei raportări a Grupului de Comunicare Strategică, la Constanța se înregistrează, miercuri, 60 de noi îmbolnăviri, record pentru această zonă a țării. „Fără cei 16 bolnavi confirmați de la Negru Vodă, suntem în media zilnică de îmbolnăviri”, a transmis șeful Direcției de Sănătate Publică din Constanța, Cristina Schipor.

Angajații și beneficiarii pozitivi sunt asimptomatici. Bolnavii neuropsihic, care de obicei trăiesc izolat, au fost contaminați de către cei patru angajați care vin zilnic din exterior. Șeful Direcție Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, Petre Dinică, a declarat, pentru EVZ, că în Centru sunt internați 52 de bolnavi cu neuropihic sever. El spune că la centrele din subordinea DGASPC Constanța se efectuează două testări pe lună.

Înbolnăvirile cu COVID-19 s-au produs între testări. Au fost însă patru cazuri de infectare comunitară, angajații, au venit în Centru și au răspândit boala beneficiarilor cu care au intrat în contact. Cei patru angajați s-au izolat acasă, intrând în grija DSP. Pacienții bolnavi vor sta izolați într-o aripă separată a Centrului, cu circuite corespunzătoare. „Noi avem pregătite asemena scenarii încă din luna martie” a precizat Petre Dinică.

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, în județul Constanța au fost confirmate 2.172  persoane infectate cu SARS-CoV-2, 60 fiind confirmate în ultimele 24 de ore. Până în prezent, 52 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 147 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (47), asistenți medicali (62) și personal auxiliar (38).

La nivelul județului Constanța au fost incluse 605 paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 71 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 53 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 85 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (107 – 50 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (54 – 0 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (74 – 0 ocupate).

Ne puteți urmări și pe Google News