FMI, îmbogăţit de criza economică

FMI, îmbogăţit de criza economică

Într-un singur an, Fondul Monetar Internaţional a trecut de la o pierdere de 89 milioane dolari, la un profit de 126 milioane dolari.

Instituţia a încheiat anul fiscal 2008-2009 cu un profit de 126 milioane dolari, în condiţiile în care criza economică a determinat creşterea cererii pentru împrumuturi, după ce în anul anterior a avut pierderi de 89 milioane dolari, potrivit unui comunicat al Fondului.

FMI a anunţat că situaţia financiară s-a îmbunătăţit semnificativ datorită cererii mari pentru împrumuturi din partea statelor membre, după ce a anticipat iniţial pierderi de 292 milioane dolari pentru anul fiscal 2008-2009, care s-a încheiat pe 30 aprilie.

În anul anterior, veniturile Fondului au fost afectate de deciziile unor debitori importanţi, precum Argentina şi Brazilia, de a-şi plăti datoriile înainte de data stabilită iniţial.

Profit de patru ori mai mare pentru anul viitor  Pentru anul fiscal început pe 1 mai, FMI anticipează un profit de 446 de milioane dolari.

Suma ar putea creşte, însă, la 1,1 miliarde dolari, având în vedere împrumuturile aflate încă în stadiul de negocieri.

"Aceste estimări comportă un grad ridicat de incertitudine din cauza dificultăţii de a anticipa evoluţia cererii pentru finanţare din partea FMI şi a crizei", se arată într-un comunicat al instituţiei financiare internaţionale.

CITIŢI ŞI: Împrumutul de la FMI ne îngroapă în datorii Pericolul din spatele acordului cu FMI Băsescu nu acceptă condiţii pentru banii UE Măsurile Guvernului după acordul de împrumut Împrumutul României, în atenţia Consiliului European

Ne puteți urmări și pe Google News