Florin Halagian: "Şahtior mai are până la performanţa Stelei"

Florin Halagian: "Şahtior mai are până la performanţa Stelei"

Florin Halagian a făcut o paralelă între traseul european al "minerilor" din Doneţk şi cel al "roş-albaştrilor", din 1986.

Victoria obţinută miercuri de Şahtior Doneţk pe "Olimpico", 3-2 cu AS Roma în prima manşă a "optimilor" Ligii Campionilor, stârneşte diverse reacţii, unii fiind convinşi că echipa lui Mircea Lucescu poate înfăptui şi alte minuni, mergând până la câştigarea trofeului, în vreme ce alţii, destul de puţini, minimalizează performanţa.

"Il Luce" este lăudat de aproape toată lumea pentru acest succes, dar există şi excepţii. Emeric Ienei, antrenorul care a cucerit Cupa Campionilor cu Steaua, în 1986, a fost mai puţin impresionat de echipa românului.

"Şahtior este o echipă bună, însă a avut şi noroc la Roma. Declaraţiile lui Ranieri (n.r.- antrenorul romanilor, care a comparat jocul celor de la Şahtior cu cel al Barcelonei) sunt de complezenţă. Şi de Steaua se zice că joacă tikitaka, dar echipa este pe locul 7", a declarat nea Imi, în ediţia de ieri a EVZ.

"Mircea Lucescu a dovedit încă o dată că este un mare antrenor"

În schimb, Florin Halagian, antrenorul care a contribuit la formarea "echipei de aur" a Stelei, l-a lăudat pe Mircea Lucescu. "Ucrainenii au jucat excelent din punct de vedere tactic. Mircea Lucescu a dovedit încă o dată, dacă mai era cazul, că este un mare antrenor. Înainte de meci, nu mă gândeam că Şahtior va învinge pe terenul Romei, mă aşteptam mai degrabă la un scor egal. Totuşi, soarta calificării nu e încă decisă. Ştiţi cum e cu echipele astea mari, pot oricând să revină, aşa că Şahtior nu a trecut încă pârleazul", ne-a spus Halagian, care a evitat să se pronunţe dacă jocul echipei ucrainene se aseamănă cu cel al Barcelonei: "Nu au rost asemenea comparaţii. Şahtior joacă precum Şahtior!".

"Armeanul" a făcut o paralelă între traseul european pe care Şahtior îl are în actualul sezon şi cel al Stelei, din 1986: "Ucrainenii au ajuns în premieră în primăvara Ligii Campionilor, la fel cum steliştii s-au calificat, în 1986, pentru prima dată în sferturile de finală ale Cupei Campionilor. Totuşi, Şahtior mai are până la performanţa Stelei, care a fost prima echipă din estul Europei care a câştigat trofeul. Este însă posibil orice şi m-aş bucura ca Şahtior să devină a treia formaţie din Est care să câştige Cupa Campionilor, după Steaua şi Steaua Roşie Belgrad".