Florin Cîțu își cosmetizează înfrângerea din fața PSD: „Principiile liberale sunt în programul de guvernare”

Florin Cîțu își cosmetizează înfrângerea din fața PSD: „Principiile liberale sunt în programul de guvernare”Sursa: arhiva EvZ

Florin Cîțu încearcă să-și cosmetizeze înfrângerea din negocierile cu PSD, lăudându-se că principiile PNL au rămas în programul de guvernare.

Florin Cîțu își cosmetizează înfrângerea de la negocierile cu PSD, pentru viitorul guvern, spunând că actuala coaliție va ține cont de principiile liberale. Președintele PNL susține că această coaliție, cu PSD și UDMR, a fost făcută în interesul românilor, după două luni în care alte variante au dat greș.

„Eu cred că ar fi foarte important şi este un moment ca românii să știe de ce am luat aceste decizii în PNL. Sunt două luni de zile în care nu s-a găsit o majoritate, au fost încercate mai multe formule și am ajuns la acest compromis de a face această coaliție de guvernare. Facem această coaliție de guvernare pentru că toate celelalte variante, dacă nu făceam în acest moment sau alternative dacă nu făceam acum această coaliţie, erau mult mai dure pentru români. Este un moment important, am luat această decizie, dar eu vreau să îi asigur pe români că această coaliție nu este o coaliție necondiționată. Voi monitoriza modul în care această coaliție va funcționa și mă voi asigura că interesele românilor nu vor fi niciodată puse sub semnul întrebării sau că stabilitatea financiară, economico-financiară a României va fi pusă în pericol”, a spus Florin Cîțu.

El a precizat că va monitoriza felul în care va funcționa noua coaliție de guvernare cu PSD și, a repetat, în mai multe rânduri, că aceasta nu este necondiționată

„Vreau să îi asigur pe români că această coaliție este o coaliție pe care o facem, este un compromis pe care îl facem în acest moment, dar nu este necondiționată. Principiile liberale vom lupta în continuare pentru ele, le-aţi văzut, sunt în programul de guvernare și ne-am luptat pentru și ne vom lupta întotdeauna pentru aceste principii liberale în această coaliţie”, a spus Florin Cîțu.

Cîțu supraevaluează Ministerul Fondurilor Europene

Deși PNL a pierdut cele mai importante ministere, la negocierile cu PSD, respectiv Finanțele, Transporturile și Dezvoltarea, Florin Cîțu, se laudă cu Ministerul Fondurilor Europene. El susține că prin acest minister vor fi gestionați banii din PNRR și că toate reformele angajate prin acest program vor fi finalizate.

„Am avut o echipă de negocieri. A fost supusă la vot astăzi echipa de miniștri și a trecut cu majoritate. Eu m-am uitat la tot ce s-a întâmplat în această perioadă și cred că Ministerul de Finanțe este important pentru orice prim ministru, dar în același timp Ministerul Fondurilor Europene are un rol foarte important. PNRR așa cum a fost negociat rămâne în picioare”, a spus Cîțu.

Raluca Turcan, mesaj disperat: PNL trebuie să rămână unit, cine nu are curaj să rămână să lupte este liber să plece

Sursa foto. EVZ

Turcan vinovată pentru lipsa banilor de pensii

În acest context, șeful PNL a comentat și absența unora dintre liderii locali ai partidului care nu au participat la ședința Biroului Național pentru votarea listei de miniștri.

De asemenea, el a comentat și afirmațiile Ralucăi Turcan, potrivit căreia nu mai sunt bani pentru pensii, făcând-o responsabilă pentru acest lucru.

„Doamna Turcan dacă avea ceva de spus putea să vină astăzi la ședința BPN. Este ministrul Muncii, să-și asume dacă nu mai sunt fonduri”, a declarat Florin Cîțu.

Raluca Turcan l-a făcut responsabil pe Florin Cîțu pentru faptul că bugetul de pensii este gol și că din 26 noiembrie nu vor mai fi bani pentru plata drepturilor celor vârstnici.

„Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook”, i-a transmis Raluca Turcan lui Florin Cîțu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News