Chiar înainte de alegerile parlamentare a apărut pe piață o firmă în care sunt acționari doi foști șefi din SRI. Florian Coldea și ex-subalternul său, generalul Dumitru Cocoru, fost responsabil de interceptările serviciului secret, au ieșit, „pe piață”, cu un SRL
Oferta „de toamnă-iarnă” a alegerilor parlamentare este dată, în prime-time, de firma lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al ex-șefului SRI, George Maior.
Concret, este vorba despre generalul Florian Coldea care, alături de fostul său adjunct, care se ocupa de interceptări, generalul în rezervă Dumitru Cocoru, au întemeiat o firmă, chiar înainte de alegeri.
Firma pe care o dețin este localizată în București și poartă numele de Strategic SYS SRL. Obiectul principal de activitate al firmei constă în „Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea”. Cele secundare merg de la „Reproducerea înregistrărilor” până la „Repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice”.
Venituri fără niciun angajat
Fiecare dintre cei doi generali SRI dețin câte 50 de procente din părțile sociale ale firmei, relatează newsweek.ro. Din datele oficial de la Registrul Comerțului riese că fostul adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), Dumitru Cocoru, este și administratorul societății comerciale.
Mai mult decât atât, Dumitru Cocoru mai are o firmă, pe care o deține integral, Justsys Software SRL, înființată în 2017.
Datele financiare ale acestei firme sunt modeste: venituri de 99.000 de lei în 2017 și profit de 79.000 de lei, 324.000 de lei venituri în 2018 și profit de 218.000 de lei și 404.000 de lei venituri în 2019 cu profit de 248.000 de lei.
Asta deși, în toți acești ani, firma nu a avut nici un angajat.
Ambii generali, trecuți în rezervă de prședintele Klaus Iohannis
Site-ul oficial al Serviciului Român de Informații (SRI) menționează că Dumitru Cocoru a fost adjunct al directorului SRI. Acesta a fost responsabil de nivelul informativ care prevedea interceptările.
Generalul Dumitru Cocoru a fost trecut în rezervă printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.
Într-un comunicat al prședinției, de acum patru ani, se arată că „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 9 iunie a.c (2016 – n.r.) un decret privind înaintarea în gradul de general – cu patru stele, la trecerea în rezervă, a domnului general-locotenent – cu trei stele Cocoru Dumitru din Serviciul Român de Informații”.
Florian Coldea a fost trecut în rezervă de Klaus Iohannis în ianuarie 2017, după luni întregi de scandaluri publice ca efect al declarațiilor lui Sebastian Ghiță, conform cărora cel care atunci era numărul 2 în SRI s-ar fi implicat în diverse afaceri neortodoxe.