Pugilistul FLAVIUS BIEA, într-un interviu despre gala de box "Seara Spartanilor", de la Timişoara
- Daria Andrie ş
- 28 martie 2017, 17:42
Boxerul Flavius Biea a oferit un interviu exclusiv pentru Evenimentul zilei online, în care a vorbit despre Gala "Seara Spartanilor" Confruntarea de pe Bega, care va avea loc pe 06 mai 2017, la Timişoara, în Sala Sporturilor “Constantin Jude”.
Pugilistul Flavius Biea va urca în ring cu ungurul Laszlo Toth în gala de box profesionist de la Timişoara pentru titlul WBA Oceania. Organizatori sunt Asociația Flavius Biea Box Promotion.
1. Urmează să participi la o Gală în Timișoara. Este prima la care te implici și în organizare? Ce poți să ne spui despre ce o să se întâmple?
Flavius Biea - Este a 2 a gală de box profesionist organizată vreodată la Timișoara, prima a fost organizată tot de mine, dar în parteneriat cu primăria Timișoarei. De data aceasta însă va fi ceva mult mai spectaculoasă, deoarece avem nume mult mai grele în cadrul evenimentului și vor fi prezenți și oficiali de la WBA.
2. Ce înseamnă box-ul pentru tine?
Flavius Biea - Sunt 20 de ani de când practic acest sport, 20 de ani în care am făcut performanţă, este lucrul pe care cred eu că știu să îl fac cel mai bine, boxul face parte din viaţa mea.
3. Cât de importantă este această Gală de la Timișoara pentru tine?
Flavius Biea - Este foarte important pentru mine acest eveniment pentru că mi-am dorit tare mult să boxez acasă, în fata timișorenilor mei și nu numai. Mi-am propus să organizăm cel puțin o gală pe an aici, la Timișoara, pentru a readuce nobilul sport în faţa celor care m-au susținut și m-au încurajat mereu să merg mai departe. Timișoara este orașul care m-a consacrat și orașul în fata căruia mereu îmi voi dori sa boxez,asadar o voi face de cate ori voi avea ocazia.
4. Cat de mult te-ai implicat in aceasta Gală?
Flavius Biea - Atât eu, cat și cei de la King Promotion putem spune că ne-am implicat în egală măsură în ceea ce privește organizarea acestei gale și mă bucură tare mult această colaborare, pentru că știu că va fi de bun augur și nu ne vom opri aici.
5. Înţeleg că vei participa şi tu. Câte antrenamente faci pe zi?
Flavius Biea - Am intrat în febra pregătirilor și mă pregătesc intens, sunt mai mereu în sala de antrenamente.
6. Ai timp si de familie, si de box?
Flavius Biea - Boxul a făcut parte mereu din viaţa noastră. Am o familie înțelegătoare și care m-a susținut mereu pentru a merge mai departe și pentru a-mi urma visul.
7. Ce vei face in continuare dupa Gala? Dacă vei caştiga, ce vei face cu premiul?
Flavius Biea - După acest meci vom sărbători botezul fiului meu, apoi, probabil, vom merge să ne relaxam câteva zile într-o vacanţă, după care ma reîntorc în sala de antrenament.
Program gală:
Welterweight Daniel Buciuc (2-0-0, 2 KO’s) vs Ferenc Katona (7-4-1, 3 KO’s)
Welterweight Eronim Arădoaie (3-0-0) vs TBA
Cruiserweight Cezar Juratoni (5-0-0, 3 KO’s) vs Giorgi Tevdorashvili (27-22-4, 17 KO’s)
Heavyweight Bogdan Dinu (16-0-0, 12 KO’s) vs TBA
Welterweight Flavius Biea (11-0-0, 6 KO’s) vs Laszlo Toth (22-2-2, 16 KO’s)
Cariera profesională a boxerului Flavius Biea
Flavius Biea a castigat toate cele 10 lupte disputate la profesionisti. Pugilistul e pe locul 200 din 2200 in clasamentul mondial al categoriei usoare. Flavius Biea s-a nascut la Arad si s-a format ca boxer la Timisoara, unde s-a antrenat cu unchiul sau, Gheorghe Biea.
Cele mai importante succese au venit in perioada junioratului, atunci cand boxerul a cucerit un titlu european si unul mondial. Flavius a castigat titlul de campion national de box la juniori, dupa care a devenit campion european la juniori in Ungaria si campion mondial (Liverpool, Anglia) . Flavius era cel mai promitator boxer amator din Romania. In 2006, Flavius a iesit campion european la juniori in Albania si vicecampion mondial in Turcia.
In 2007, Flavius a devenit campion european de tineret in Polonia, iar in 2008 a participat la campionatul european de seniori din Anglia. In 2014, Flavius a fost ajutat de catre Cristi Ganescu si Lucian Bute sa ajunga in Canada, unde a sustinut 3 meciuri.