Ipoteză EXPLOZIVĂ! Fiul lui Dragnea, câștiguri COLOSALE după ISTERIA creată de PESTA PORCINĂ. Se cere înființarea unei comisii de ANCHETĂ PARLAMENTARĂ
- Adrian Dumitru
- 7 august 2018, 15:48
Vicepreşedintele PMP, Cătălin Cristache, solicită înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru a analiza modul în care autorităţile au gestionat epidemia de pestă porcină, susţinând că"s-a acţionat selectiv" în cadrul campaniei de incinerare a animalelor, Valentin Dragnea fiind avantajat.
"Comisie de anchetă parlamentară privind modul în care fiul lui Dragnea a făcut bani din epidemia de pestă porcină. Ca deputat ales în Galaţi, judeţ în care s-au depistat deja două focare de pestă porcină, solicit tuturor parlamentarilor să semneze şi să susţină înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară care să analizeze modul în care autorităţile au gestionat epidemia de pestă porcină şi modalitatea în care firma Romcip Salcia a beneficiat de pe urma acţiunii instituţiilor în cauză. Dezvăluirile făcute în urma unor investigaţii de presă arată, în cel mai bun caz, o incompetenţă crasă referitoare la modul în care autorităţile au gestionat epidemia de pestă porcină sau, în varianta cea mai negativă, că autorităţile au acţionat selectiv creând avantaje de natură economică firmei Romcip Salcia, firma lui Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, preşedinte PSD şi al Camerei Deputaţilor", a afirmat deputatul PMP, Cătălin Cristache, într-un comunicat de presă remis Mediafax.
În opinia acestuia, autorităţile au acţionat selectiv în cadrul campaniei de incinerare a porcilor din cauza pestei porcine, avantajând astfel firma lui Valentin Dragnea, fiul liderului PSD Liviu Dragnea.
"Având în vedere dezastrul economico – social generat de apariţia bolii pe teritoriul României, generându-se pierderi de aproximativ 1 miliard de euro pentru crescători sau pentru familiile din mediul rural care îşi asigurau astfel subzistenţa, se impun demisiile de urgenţă ale ministrului Petre Daea şi a preşedintelui ANSVSA, Geronimo Brănescu, fiul baronului de Constanţa Nicuşor Constantinescu.Plecarea celor doi din funcţie, deşi absolut obligatorie, nu este însă suficientă. Există indicii că autorităţile competente, în speţă ANSVSA şi Ministerul Agriculturii, ştiau de apariţia peste porcine africane în România cu mult timp înainte de apariţia subiectului în mass media şi au acţionat discreţionar avantajând financiar firma lui Valentin Dragnea, care a reuşit să-şi vândă aproape 80% din efectivul de suine înainte de informările publice", a adăugat Cristache, conform Mediafax.
Până în prezent, în județul Brăila au fost confirmate 16 focare de pestă porcină africaneă și au fost eutanasiați 7.566 de porci, dintre care peste 7.100 au fost omorâți ca măsură preventivă.
În zona unde au apărut noile focare ale pestei porcine africane există și o fermă care are aproximativ 136.000 de porci. Autoritățile au luat măsuri speciale astfel încât boala să nu ajungă în complex.Pesta porcina africană se extinde în județul Galați, autoritățile confirmând, sâmbătă, prezența virusului în satul Suceveni, la șase kilometri de primul focar. Toate animalele bolnave, dar și cele care au intrat în contact cu acestea vor fi eutanasiate, potrivit primarului comunei, Marian Mitrofan.
La nivel național, până la data de 2 august, au fost plătite 56 dosare de despăgubire în valoare de 148.140 de lei, iar alte 428 de dosare în suma totală de 2.065.162 de lei urmează să fie date în plată, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.