Operațiunea DESZĂPEZIREA Capitalei. Cum a apărut Firea îmbrăcată în Piața Constituției. DETALIUL care a atras ATENȚIA. FOTO
- Daria Ioana Sebastian
- 1 martie 2018, 16:34
Recent, primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a vorbit, în Piața Constituției, despre modul în care se desfășoară operațiunea de deszăpezire. Edilul-șef a punctat că s-au luat măsurile necesare încă de la primele avertismente ale meteorologilor.
Cu toate că apariția Gabrielei Firea avea ca scop informarea bucureștenilor cu privire la operațiunile de deszăpezire, atenția acestora s-a îndreptat spre altceva. Se pare că edilul „a luat privirile” tuturor cu o căciulă elegantă de culoare vișinie care,
Preţul unei astfel de căciuli este de aproximativ 100 de euro.
Sursă foto: realitatea.net
Aproape 90% dintre arterele principale au fost curățate complet, iar în trafic nu sunt blocaje, a anunțat Gabriela Firea. „Așa cum am putut observa și noaptea trecută și în această dimineață, previziunile specialiștilor în meteorologie s-au adeverit și cred că este foarte bine că am ținut cont de opinia specialiștilor de la ANM și am luat măsurile care s-au impus. În ceea ce privește municipiul București, s-a intervenit toată noaptea și în decursul zilei de azi, deși a nins în continuu, pentru a se deszăpezi zonele centrale, dar și urgență a două, marile bulevarde. În acest moment, deși s-a lucrat în condiții dificile de iarnă, se circulă, nu sunt blocaje, deși se circulă un pic mai greu, dată fiind situația prin care trecem. Sunt foarte multe artere, aproape 90% care au fost curățate complet, iar în ceea ce privește străduțele și arterele secundare se fac efortururi și în acest moment să fie curățate. Fac un apel atât la societăți cât și la cetățeni să sprijine eforturile autorităților și să încerce să curețe trotuarele din față lor. În ceea ce privește stațiile și refugiile RATB, până azi dimineață la ora 4:00 ele au fost curățate în totalitate, dar având în vedere ninsoarea abundentă, ele au fost acoperite din nou de zăpadă, astfel încât procedura de a fi curățate în continuare a fost îngreunată”, a declarat primarul Capitalei, potrivit realitatea.net.
De asemenea, edilul șef a prezentat și cele 12 mașini de topit zăpadă achiziționate recent de municipalitate.