James Le Mesurier, fondatorul grupului Mayday Rescue, a fost găsit mort în dimineața zilei de 11 noiembrie lângă casa sa din cartierul Beyoğlu din Istanbul, a declarat un membru al Corpului Diplomatic de la Istanbul, care a declarat de asemenea  că circumstanțele din jurul morții acestuia nu sunt clare.

Circumstanțele morții lui Le Mesurier nu sunt clare, dar potrivit presei turce, este posibil ca acesta să fi căzut de la balconul apartamentului său.

„Căștile Albe”, cunoscute oficial sub numele de Apărare Civilă Siriană, au salvat mii de oameni în zonele deținute de rebeli de-a lungul anilor, scoțând mii de oameni de sub dărâmăturile clădirilor bombardate de către armata regimului lui Bashar al-Assad sirian și de către  forțele ruse.

Mayday Rescue este o organizație non-profit cu sedii la  Amsterdam și Istanbul ale cărei proiecte au fost finanțate de Națiunile Unite și diferite guverne europene.

Pe data de 8 noiembrie, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de externe, Maria Zaharova, l-a acuzat pe Le Mesurier că este agent secret britanic.

„Co-fondatorul Căștilor Albe, James Le Mesurier, este un fost agent al MI6 din Marea Britanie, care a fost reperat pe întreg mapamondul, inclusiv în Balcani și în Orientul Mijlociu. Conexiunile sale cu diverse grupări teroriste au fost confirmate în timpul misiunii sale în Kosovo „, a declarat Zaharova.

Citește și: