Final de sezon pentru serialul „Clanul”. Actorii dezvăluie câți bani au primit pentru munca depusă

Final de sezon pentru serialul „Clanul”. Actorii dezvăluie câți bani au primit pentru munca depusăActori în serialul Clanul. Sursa Foto: Captură video

Serialul Clanul de la Pro TV a ajuns la final. Ultimul episod al producției semnate de Anghel Damian și Lia Bugnar a fost difuzat luni seară. Din distribuție au făcut parte actori celebri precum George Mihăiță, Carmen Tănase, Șerban Pavlu, Marius Manole, Denis Hanganu și mulți alții.

 Serialul Clanul a ajuns la final

În rolul lui Tudor Achim, Denis Hanganu a explicat în ce anume a constat proiectul care s-a întins pe durata a doi ani și mai ales, dacă efortul depus a fost remunerat pe măsură. Serialul Clanul a avut patru sezoane a câte 13 episoade, iar Denis Hanganu a apărut în 961 de secvențe. Ceea ce înseamnă că actorii din serial au filmat cam cât pentru 52 de lung metraje.

„La final, doar ne-am bucurat unii de alții, n-a fost chiar cu râuri de lacrimi. Dar a fost un moment special și foarte frumos, pentru că au fost doi ani, 52 de lungmetraje, dacă stăm să o luăm așa.

Sunt patru sezoane, a câte 13 episoade, a câte două ore, ies exact 52 de lungmetraje. Eu, personal, am avut 961 de secvențe în Clanul. E o muncă absolut colosală și cred că ulterior o să simțim că s-a terminat proiectul”, a explicat Denis Hanganu.

Denis Hanganu și Șerban Pavlu, actori în serialul Clanul

Denis Hanganu și Șerban Pavlu; Sursa foto: Facebook

„Nu mi-am luat nici casă nici mașină”

Cât despre partea financiară, actorul nu a dezvăluit la virgulă suma pe care a primit-o. A subliniat însă că banii nu au fost destui pentru a-și cumpăra o mașină sau o locuință nouă. Cu toate acestea a mărturisit că rolurile din filme sunt mai bine plătite decât cele din teatru.

Dar chiar și în aceste condiții, remunerația primită pentru prestația din serial nu îi va asigura o stabilitate financiară. Econom de fel, Denis plănuiește să-i investească inteligent. „Nu mi-am luat nici casă, nici mașină. Oricum eu sunt mai chibzuit, îndrăznesc să spun chiar econom. Țin de bani sau încerc să-i investesc inteligent.

Pentru că da, nu m-am îmbogățit după Clanul, bineînțeles că proiectele în cinematografie sunt mult mai bine plătite decât cele din teatru. Categoric, sunt niște avantaje. Te lansează asta sau te face să ai o sustenabilitate financiară pentru mai mulți ani? Nu. Cam astea sunt cele două răspunsuri sincere pe care pot să ți le dau”, a mai spus protagonistul.

Logo Clanul

Actori în serialul Clanulu; Sursa foto; Captura ecran

Filmările pentru Clanul a durat doi ani

Nu în ultimul rând, „cârtița inspectorului Costoiu” a subliniat că un rol într-un serial nu vine la pachet cu o anumită stabilitate financiară sau emoțională. De fapt, spune Hanganu, au fost cazuri în care actori talentați nu au fost distribuiți în filme pentru că regizorii caută o anumită tipologie care să se muleze pe cerințele rolului.

Prin urmare, mai toți actorii, la finalul fiecărui proiect se confruntă cu următoarea dilemă „ce va urma, ce voi face după?”. „De multe ori, muncești, te străduiești, ești capabil, iei castinguri, dar nu înseamnă că asta vine și cu fericire sau cu o stabilitate financiară sau cu cine știe ce succes.

Sau de multe ori ești bun, dar nu iei castingul pentru că producătorul sau regizorul caută altceva, altă tipologie, place pe altcineva. Și așa că da, de fiecare dată stai cu anxietatea ce va urma, ce voi face după?! Fiecare actor cred că trece prin etapele astea. Am colegi talentați care au făcut deja reconversie profesională, e trist dacă stai să te gândești așa”, a precizat Denis Hanganu, într-un interviu pentru Cancan.

Ne puteți urmări și pe Google News