Regizorul Nikita Mihalkov a explicat ca tema lui obsesiva e iubirea.

Regizorul rus Nikita Mihalkov a participat doua zile, de sambata pana astazi, ca invitat de onoare la Festivalul International de Film B-EST.

Sambata, in deschidere, la cinema Scala, a rulat filmul sau „Soarele inselator”, premiat cu Oscar pentru cea mai buna productie straina in 1994, in care regizorul a jucat si rolul principal, al colonelului Serghei Kotov, dar a scris si scenariul.

Inca din anii ‘70, Mihalkov a reusit sa se impuna in Rusia cu filmele sale, dar sa aiba succes si peste hotare. Acum lucreaza la doua noi productii, „Soarele inselator 2” si „Cei 12”, cu care vrea sa-si amuteasca spectatorii, chiar si pe adolescentii care mereu vorbesc la cinema.

EVZ: Un artist trebuie sa critice sau sa aprobe sistemul politic din tara lui? Nikita Mihalkov: Un artist nici nu trebuie sa se gandeasca la asa ceva, ci sa faca ceea ce simte. Nu trebuie sa critice sau sa sustina pe cineva.

Cat despre regimul sovietic, nu e adevarat ca in vremurile acelea nu exista fericire. Tanarul care saruta o tanara nu se gandea la ce face Stalin la Kremlin.

Daca privesti din interior, arata cu totul altfel. Urmeaza-l pe cel care cauta adevarul si fugi de cel care l-a gasit. Ca artist, trebuie sa spui adevarul pe care nu-l stii, dar il cauti impreuna cu publicul.

In Rusia sovietica ati putut face ce-ati vrut in cinematografie?Mie nu-mi e rusine de niciunul dintre filmele mele, pentru ca nu le-am facut ca sa fie pe placul cuiva. Chiar si cand cinematografia rusa zacea, am facut filme destul de bune, ca „Urga”, „Barbierul din Siberia”, „Soarele inselator”.

N-am facut pornografie, nu am demascat cu spume la gura sistemul sovietic pe care intai l-am laudat cu aceeasi ardoare. Noi nu ne-am rupt carnetele de partid in fata camerelor de luat vederi. Nu ne-am culcat intr-o noapte rosii ca sa ne trezim a doua zi tricolori. Noi ne-am vazut pur si simplu de treaba.

Ce v-a facut sa mergeti in Serbia dupa razboiul din Kosovo?Astazi, civilizatia merge mai repede decat umanismul, si distanta dintre cele doua e atat de mare, incat pentru unii razboiul a ajuns un fel de joc pe computer. Sta omul, isi bea cafeaua, pune ceasca jos, se urca in avion, computerul face legaturile necesare.

El apasa pe buton si peste 20 de minute isi termina de baut cafeaua care inca nu s-a racit. Nu stie ce se intampla jos. Cand razboiul a ajuns pe pamant si pentru americani, a inceput sa doara. Iar durerea e aceeasi, indiferent de pasaportul pe care-l ai. Ce se intampla in cinematografia rusa acum?Filmul rus a evoluat poate prea repede. Acum zece ani, box-office-ul filmului rusesc avea vreo 8.000 de dolari pe toata tara. Daca Vaticanul si Monaco faceau filme, tot ar fi avut mai mult.

Acum, are 600 de milioane de dolari, insa cererea de filme depaseste capacitatea de a oferi calitate. Acum 15 ani, cinematografia internationala ni s-a parut ca o fereastra deschisa spre lume, de la care asteptam gura de aer proaspat.

Apoi, a aparut in acea fereastra o gura de canalizare pentru toate filmele care nu mai mergeau in America. Acum, ambitiile in cinematografia noastra sunt mai mari decat profesionalismul. Avem tatuaje, avem lanturi de aur, avem masini de lux, dar profesie n-avem.

De ce v-a fascinat tema iubirii imposibile?In toata marea dramaturgie si marea literatura tot despre iubirea imposibila este vorba. Sa iubesti si sa nu fii iubit, sa fii iubit si sa nu iubesti.

Cehov a vorbit despre asta, Shakespeare, la fel. Eu n-am facut decat sa invat de acolo si sa dau mai departe, nu am spus ceva in plus fata de acesti mari autori. Daca as putea sa sublimez dragostea, n-as mai face filme. Filmele mele sunt numai despre dragoste.

 Lectii

"Binefacerile" cenzurii Nikita Mihalkov considera ca „un film poate deveni international doar daca este cu adevarat national”, cum a spus in deschiderea Festivalului B-EST, sambata seara, la Cinema Scala.

De aceea, Mihalkov iti va servi intotdeauna „coltunasi rusesti” si nu un „continental breakfast”, un amestec de idei preluate din diferite culturi. Desi sabotat de lipsa partiala a subtitrarii - fapt ce a starnit protestele publicului -, filmul „Soarele inselator” a fost aplaudat minute in sir la final.

„Cenzura sovietica m-a invatat sa ilustrez dragostea fara sa arat si organele genitale, fara sa dezgolesc”, a spus regizorul. Pentru cineastul rus, detaliile sunt vitale, iar gesturile, atmosfera filmului si energia pe care o degaja actorii, mai importante decat cuvintele.

„Nu-mi place sa joc in filmele mele”, a marturisit Mihalkov la master-classul sustinut ieri la Teatrul National, pe tema „Regizorul in doua ipostaze: in cadru si in afara lui”. (Florentina Ciuverca)

Carte de vizita In cele mai apreciate filme ale sale, Nikita Mihalkov si-a rezervat rolurile principale, de la Serghei Kotov la tarul Alexandru al III-lea al Rusiei, in „Barbierul din Siberia” (1998).

Nascut intr-o familie de artisti, cu tatal scriitor si mama poeta, Mihalkov a jucat in cateva filme ale fratelui sau, ca „Siberiada” (1978). Cu al doilea film pe care l-a regizat, „Sclava iubirii” (1976), si-a castigat reputatia mondiala.