FIFA vrea să revoluționeze Campionatul Mondial. Se analizează o variantă fără precedent

FIFA vrea să revoluționeze Campionatul Mondial. Se analizează o variantă fără precedentSursa foto foto: dreamstime.com

Campionatul Mondial ar putea să sufere o modificare radicală din punct de vedere al echipelor participante. Reprezentanții FIFA vor analiza o variantă care ar include un mare număr de țări. Propunerea este ca, din anul 2030, să se treacă la un format cu 64 de echipe. Asta ar presupune celebrarea centenarului acestui eveniment „de aur” al fotbalului.

Prima ediție a Cupei Mondiale s-a desfășurat în 1930, a fost găzduită de Uruguay, iar trofeul a fost ridicat de țara gazdă.

Turneul final din 2030 va fi găzduit în comun de Maroc, Spania şi Portugalia. De asemenea, Argentina, Paraguay şi Uruguay vor găzdui trei meciuri, pentru a sărbători ediţia inaugurală a competiţiei, care s-a desfăşurat în Uruguay.

Campionatul Mondial care ar putea să intre în istorie

Formatul turneului final al Cupei Mondiale a fost extins deja de la 32 la 48 de echipe pentru ediţia de anul viitor, care va fi găzduită de SUA, Mexic şi Canada.

''Propunerea de analizare a formatului Cupei Mondiale cu 64 de echipe pentru celebrarea centenarului Cupei Mondiale a fost avansată în mod spontan de un membru al Consiliului FIFA în cadrul secţiunii agendei diverse aproape de finalul reuniunii din 5 martie'', a declarat un purtător de cuvânt al FIFA, conform Agerpres.

„Ideea a fost acceptată de FIFA, care are o responsabilitate de a analiza orice propunere de la oricare dintre membrii Consiliului”, conform sursei citate.

Cum a fost primită propunerea

După cum au menționat jurnaliștii de la New York Times, propunerea a fost făcută de Ignacio Alonso, un delegat din Uruguay.

Cotidianul, care nu şi-a dezvăluit sursele, a declarat că propunerea a fost primită cu o tăcere uimitoare de către participanţii la şedinţa Consiliului.

În plus, potrivit altor trei participanţi la reuniune, '„FIFA ar fi cel mai probabil călăuzită de beneficii politice şi financiare la fel de mult precum cele sportive când vine vorba despre luarea unei decizii asupra acestei chestiuni''.

„Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a descris propunerea drept una interesantă care trebuie analizată cu multă atenţie'', au mai notat cei de la NY Times.

Ne puteți urmări și pe Google News