FIFA și UEFA sunt acuzate de „complicitate la crime de război” într-o plângere depusă la Curtea Penală Internațională
- Răzvan Scarlat
- 21 februarie 2026, 10:24
FIFA și UEFA sunt acuzate de „complicitate la crime de război”. Sursa foto: colaj EVZ- FIFA și UEFA, acuzate de „complicitate la crime de război”
- Acuzațiile se concentrează pe cluburile israeliene cu sediul în colonii ilegale
- Contextul legal și reacțiile organizațiilor internaționale
- Implicațiile acuzațiilor pentru liderii fotbalului internațional
- Următorii pași în procesul în care FIFA și UEFA sunt acuzate de „complicitate la crime de război”
FIFA și UEFA sunt vizate de un dosar depus la Curtea Penală Internațională (ICC), care îi acuză pe Gianni Infantino și Aleksander Ceferin de “complicitate la crime de război” și “crime împotriva umanității în teritoriile palestiniene ocupate”, relatează The Athletic.
Președinții FIFA și UEFA, Gianni Infantino și Aleksander Ceferin, au fost acuzați de „complicitate la crime de război” și „crime împotriva umanității” în teritoriile palestiniene ocupate, într-un dosar depus la Curtea Penală Internațională (ICC).
FIFA și UEFA, acuzate de „complicitate la crime de război”
Plângerea, care se întinde pe 120 de pagini, a fost înregistrată la biroul procurorului ICC pe 16 februarie și vizează acțiunile organizațiilor internaționale de fotbal în relație cu cluburile israeliene “cu sediul în colonii ilegale din teritoriul palestinian ocupat, construite pe terenuri furate poporului Palestinian”.
În documentul depus se menționează că alături de organizațiile Irish Sport for Palestine, Scottish Sport for Palestine, Just Peace Advocates, Euro-Med Human Rights Monitor și Sport Scholars for Justice in Palestine, au fost incluși și fotbaliști palestinieni, cluburi locale, proprietari de terenuri și o organizație pentru drepturile omului din Palestina.
Acuzațiile se concentrează pe cluburile israeliene cu sediul în colonii ilegale
Potrivit plângerii, FIFA și UEFA permit existența și participarea cluburilor israeliene situate cu sediul construit pe terenuri considerate furate de la palestinieni. Aceste cluburi joacă în ligi organizate de Asociația de Fotbal din Israel și participă în competiții UEFA. În plus, documentul susține că organizațiile internaționale oferă sprijin financiar și logistic acestor echipe.
„FIFA și UEFA permit acestor cluburi să joace în competițiile organizate și să găzduiască meciuri pe terenurile confiscate. De asemenea, ele sprijină financiar și structural cluburile, unele dintre acestea jucând chiar în competițiile UEFA”, se arată în declarația organizațiilor amintite mai sus.
Contextul legal și reacțiile organizațiilor internaționale
Israel respinge afirmațiile conform cărora toate zonele sale din Cisiordania ar încălca dreptul internațional, așa cum au susținut Organizația Națiunilor Unite și Curtea Internațională de Justiție. FIFA și UEFA nu au transmis un punct de vedere oficial la momentul publicării materialului.
Curtea Penală Internațională, cu sediul la Haga, investighează și judecă persoane acuzate de crime împotriva umanității, crime de război, genocid și agresiune. Organizațiile, cum ar fi FIFA și UEFA, nu pot fi judecate, însă liderii lor pot fi trași la răspundere dacă se consideră că au fost implicați în politicile și acțiunile organizației.
În octombrie 2023, Amnesty International a adresat o scrisoare deschisă FIFA și UEFA, cerând suspendarea Asociației de Fotbal din Israel până când cluburile din așezările palestiniene ocupate sunt eliminate din ligi.
„Fotbalul nu poate fi separat de ocupația ilegală a Israelului”, sublinia organizația de drepturile omului.

Palestina vs. Israel / sursa foto: dreamstime.com
Implicațiile acuzațiilor pentru liderii fotbalului internațional
Plângerea depusă la ICC susține că politicile FIFA și UEFA contribuie la „normalizarea vieții în așezări și legitimizarea ocupației ilegale a Palestinei”.
Se precizează că palestinienii nu au acces la meciurile acestor cluburi ca spectatori, nici nu pot juca sau deveni antrenori în cadrul echipelor din așezări.
„Zonele fac parte din proiectul colonial al guvernului israelian, iar politicile FIFA și UEFA, prin conducerea actuală, contribuie la desfășurarea acestor activități considerate infracțiuni”, se mai arată în document.
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat într-un interviu pentru Sky News pe 2 februarie că excluderea Israelului din competiții ar fi un „eșec” și că analizează modificarea statutelor FIFA pentru a împiedica suspendarea unor echipe naționale din cauza acțiunilor politice ale liderilor lor.
Următorii pași în procesul în care FIFA și UEFA sunt acuzate de „complicitate la crime de război”
Dosarul va fi analizat de Oficiul Procurorului ICC, care va decide dacă există suficiente dovezi pentru deschiderea unei investigații oficiale.
În cazul în care procurorul consideră că acuzațiile au o bază legală solidă, Gianni Infantino și Aleksander Ceferin ar putea fi trași la răspundere personal.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.