Probleme la festivalul SAGA. Oamenii își cer acum banii înapoi

Probleme la festivalul SAGA. Oamenii își cer acum banii înapoiSAGA Festival. Sursa foto: Facebook

Festival SAGA, care a avut loc în perioada 23-25 iunie la Romaero Băneasa, este iarăși ținta unor critici. Totul a pornit de la program.

Totul a pornit după ce trei artiști, dintre care doi headlineri, au fost anulați chiar în ziua în care ar fi trebuit să urce pe scenă. Unii participanți revendică restituirea banilor după ce trei artiști, inclusiv doi headlineri, au fost anulați în ziua evenimentului. Printre aceștia se numără rapperii americani Lil Nas X și Wiz Khalifa, pentru care oamenii și-au cumpărat bilete special, și artistul canadian Sickick.

Lil Nas X și Wiz Khalifa au lipsit de la SAGA festival

Lil Nas X, unul dintre artiștii așteptați cu mare interes, a anunțat pe Instagram cu câteva ore înainte de apariția sa programată, vineri, 23 iunie, că nu va putea participa din motive de sănătate. Surprinzător, artistul a susținut un concert pe scena festivalului Glastonbury din Regatul Unit doar două zile mai târziu.

Wiz Khalifa, un cunoscut rapper internațional, s-a accidentat și nu a putut participa nici el la festivalul de duminică, 25 iunie. Cu doar câteva ore înainte de începerea evenimentului, organizatorii au postat un anunț pe Instagram, însoțit de un videoclip care îl prezenta pe artist folosind cârje.

Cu toate acestea, Wiz Khalifa a anunțat în mai multe postări pe Twitter încă de pe 23 iunie că s-a accidentat grav la spate, iar în dimineața zilei de 24 iunie a postat chiar un videoclip în care apărea cu cârjele.

Sickick, al treilea artist așteptat, a fost anulat chiar în momentul în care trebuia să urce pe scenă, la ora 2:30 dimineața.

De râs. Cel mai nasol festival. Am luat bilet pe 3 zile și am fost doar o zi, nu mi-a mai trebuit”, „O organizare dezastruoasă”, „Nu mai calc la Saga niciodată”, „Ne-ați furat pe față”, „Sunteți cel mai penibil festival de după ’89 încoace”, „Ați vândut bilete cu artiști- fantomă”, „Ar trebui să facem toți reclamații la ANPC” sunt doar câteva dintre sutele de comentarii negative pe care participanții la cea de-a treia ediție a festivalului SAGA.

Participanții au reclamat organizarea proastă

Participanții susțin că Saga Festival a fost o adevărată aventură. Problemele au început încă de la intrare, unde tinerii au stat la coadă timp de trei ore pentru a-și ridica brățările, dar cozi infernale au fost și la mâncare și băutură.

De asemenea, o altă problemă a fost numărul mult prea mic de toalete, slab semnalizate și aglomerate. Cei care au fost la festival au mai spus pentru Libertatea că nici măcar apă nu era la toalete, pentru a se spăla pe mâini.

Ne puteți urmări și pe Google News