Fermierii, revoltați de ieftinirea laptelui. Se tem că micșorarea prețului va fi aruncată exclusiv pe umerii lor
- Antonia Hendrik
- 7 mai 2023, 23:35
Guvernul împreună cu reprezentanții procesatorilor şi ai reţelei marilor magazine au convenit o reducere a preţului pentru laptele de consum pe o perioadă de şase luni. Numai că, fermierii se tem de faptul că povara aceasta va cădea exclusiv pe umerii lor.
Potrivit unui comunicat al Executivului, premierul şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, au prezentat măsurile identificate la nivel guvernamental pentru susținerea pieţei laptelui. Astfel, pentru susținerea fermierilor şi a pieţei laptelui, vor fi acordate ajutoare financiare în două etape.
În cadrul discuțiilor d eluna trecută, premierul a subliniat că este importantă optimizarea funcţionării întregului lanţ de producţie şi distribuţie, de la fermier până la raft, punând în centrul preocupărilor consumatorul român. Toate bune şi frumoase, dar fermierii nu sunt mulțumiți deoarece această inițiativă i-ar putea arunca în faliment.
Fermierii protestează împotriva reducerii prețului la lapte
Mai exact, fermierii cred că scăderea va fi suportată doar de ei Fermierii protestează vehement împotriva modului în care inițiativa Guvernului de a reduce prețul laptelui este aplicată. Aceştia argumentează că ieftinirea cu 20% de la raft, va fi suportată exclusiv de ei, aducându-i în pragul falimentului.
Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor a vorbit despre scăderea preţului la lapte și a spus că în ultima perioadă a primit foarte multe plângeri din partea fermierilor, în acest caz.
Ei spun că procesatorii sunt obligați să le micșoreze prețul de achiziție cu 10-20%
„În ultimele săptămâni am primit nenumărate plângeri ale crescătorilor de bovine de lapte din România. Ei spun că procesatorii sunt obligați să le micșoreze prețul de achiziție cu 10-20%, suplimentar față de scăderile operate la începutul anului”, a spus Vlad Macovei.
Președintele Asociației Forța Fermierilor a mărturisit că există, totuși, o soluție în acest sens și că ea depinde de Consiliul Concurenței.
„În momentul acesta fermierii își pun întrebarea pe bună dreptate, dacă această măsură de scădere a prețului laptelui va fi aruncată exclusiv pe umerii lor. Soluția este ca Consiliul Concurenței să se uite pe întreg lanțul producător-procesator-retailer și să vadă cât a dat fiecare jos din preț”, a declarat Vlad Macovei.
Tot în aprilie, Guvernul spunea că va pune în acord cu realităţile economice valoarea fondurilor alocate, iar ca urmare a unei mai bune aşezări a sumelor acordate sectorului zootehnic, fermierii vor beneficia de compensaţii în valoare de 22 de milioane de euro, pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina”, potrivit antena3.ro.