Surpriză uriaşă la Ferma. Kamara a reuşit imposibilul şi rămâne în concurs. „Viața aici fără Silviu va fi foarte grea”
- Lucian Ionescu
- 19 aprilie 2019, 12:20
Un nou duel a captat, joi, atenţia fanilor emisiunii Ferma. Kamara a ajuns la al trilea duel s.a luptat pe viaţă şi pe moarte cu Silviu Tolu. Miza a fost extrem de importantă ţinând cont că a fost vorba de eliminare. Probele din concurs i-a stors efectiv de vlagă pe cei doi concurenţi. Finalul a fost apoteotic pentru Kamara care a căştigat şi de această dată, rămânând mai departe în concurs.
„Ești un om bun, drept și frumos. În toate sensurile. Am văzut dincolo de ochii tăi albaștri și pot spune că sufletul ți-e la fel de frumos ca și ei!”, i-a spus Mihaela Rădulescu lui Silviu Țolu la plecare., potrivit libertatea.ro
Concurenții sunt din ce în ce mai calculați în privința strategiilor pe care și le fac, schimbându-le și gândindu-le în așa fel încât acestea să le asigure cu certitudine locul în marea finală.
De la o etapă la alta, duelurile devin din ce în ce mai grele.
„E greu, 12 săptămâni împreună. Se poate întâmpla să plângi pentru oamenii la care ai ținut cu adevărat! Viața aici fără Silviu va fi foarte grea aici. Îi voi lua pe toți la duel, începând cu Kamara și până la Zmărăndescu. Și atunci voi considera că mi-am îndeplinit rolul aici. Voi lăsa o fermă frumoasă în urmă pentru copiii care vor veni în tabără aici!”, a declarat Cătălin Moroșanu după eliminarea lui Silviu Țolu.
De data aceasta Silviu care a avut dreptul să aleagă profilul probei, însă Kamara a ales tot forță, simțindu-se apt să își învingă contracandidatul în acest mod. Pentru Kamara a fost a doua oara când a pășit în „arena” duelului, însă Silviu a reușit să îl depășească în acens sens, seara de joi fiind a treia oară când acesta a trecut prin „focurile” duelului.
Cel care a reușit să câștige cele mai multe probe a fost Kamara, care a luptat în continuare pentru băiețelul lui, Leon, așa cum se arată și pe tricoul acestuia mereu când intră la duel.