FEMEILE își găsesc mai ușor loc de muncă. IATĂ CÂȚI șomeri erau în România luna trecută
- Raluca Florescu
- 3 iunie 2014, 10:00
În luna aprilie, rata șomaului a fost de 7,1%, aflându-se în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi cu 0,2 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna aprilie 2013, a anunțat astăzi Institutul Național de Statistică.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna aprilie este de 702.000 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (724 mii persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent (734 mii persoane).
Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,3% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,6% pentru luna aprilie 2014 (6,2% în cazul bărbaţilor şi 4,8% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 73,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2014.