Dosar penal în controversatul caz de la Oradea. O femeie a murit după rapel

Dosar penal în controversatul caz de la Oradea. O femeie a murit după rapel

La puţin timp după ce s-a aflat că o profesoară de 55 de ani din Oradea a murit joi, la câteva ore după rapelul cu Moderna, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, Valeriu Gheorghiţă a reacţionat şi a spus, printre altele, că a aflat vestea neagră din presă.

Femeie moartă după rapelul cu Moderna. Atenţie, Valeriu Gheorghiţă a aflat de la TV. Antena 3 a anunţat sâmbătă că în urma acestui deces a fost deschis dosar penal in rem pentru moare suspectă.

Femeie moartă după rapelul cu Moderna

Prima reacţie despre acest episod şocant i-a aparţinut lui Hadrian Borcea, şef al UPU-SMURD Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Oradea:

„Doamna a fost adusă la 5 ore după rapel, la 21:30, după spusele familiei. Pacienta a decedat joi. Era acasă în comă produndă, ca rezultat al unei alterări progresive.” La rândul său, Vasile Bunea, soţul femeii decedate a declarat tot la Antena 3:

„Existau probleme, dar erau minore. În ultimele săptămâni a făcut de cel puţin 3 ori ceea ce populaţia numeşte crize de fiere (n.r. - vezica biliară). A mers la vaccin (n.r. - rapel), medicii i-au făcut un consult sumar, cu toate că soţia le-a comunicat că e slăbită şi că s-a simţit rău în zilele anterioare.

Privind retrospectiv, pot confirma câteva lucruri: se plângea tot timpul că îi este frig. O cunoştinţă din domeniul medical a spus că este explicabil şi că e posibil ca organismul să fi reacţionat.

Au fost 4 săptămâni între prima doză şi rapel. Au fost senzaţii de frig, nu frisoane. Dacă ar fi să spun ceva, aş spune doar că e posibil ca rapelul sau vaccinul să fi fost un catalizator pentru ceva preexistent.

(n.r. – despre faptul că şi el a fost vaccinat cu Moderna) M-am simţit bine după. Au fost doar o senzaţie de braţ dureros în timp ce-l mişcam şi o durere de ochi, dar care a dispărut după o zi.

Soţia mea nu se trata pentru o boală cronică. După plecarea de la rapel am convenit să meargă totuşi la un spital pentru analize. Ea spunea că urăşte să meargă la spital în urma unei traume pe care avut-o cu tatăl ei în spital, în urmă cu 15 ani.”

Reacţiile lui Valeriu Gheorghiţă

„Există un cadru metodologic naţional prin care toate evenimentele adverse trebuie raportate către Agenţia Naţională a Medicamentului, indiferent dacă se ridică sau nu suspiciunea de cauzalitate între vaccin şi deces.

Unele date medicale şi investigaţii efectuate sunt relevante. Presupun că vorbiţi despre cazul din Oradea… Ele arătau o disfuncţie multiplă de organe, care nu are cum să fie legată de vaccin, pentru că fiziologic nu are timp să se instaleze într-un timp atât de scurt.

Medical nu este suficient de mult timp încât să contribuie vaccinul. Cred că acest caz este destul de clar. Nu am fost informat oficial. Am aflat azi, din presă. Trebuie să înţelegem că toate aceste raportări se raportează oficial către ANM.

Eu nu sunt o instituţie care să centralizeze toate aceste reacţii adverse. Eu doar le prezint în atenţia opiniei publice în timpul acelei conferinţe de presă din fiecare săptămână.

(n.r. – a fost întrebat dacă nu s-ar fi putut amâna rapelul în cazul profesoarei decedate la Oradea) Datele existente la acest moment, conform detaliilor menţionate în acele materiale de presă, arată o suferinţă preexistentă care a avut parcursul ei favorabil, fără nicio legătură cu vaccinul Moderna.

Vă imaginaţi că în lotul acelor persoane care vor fi vaccinate vor apărea condiţii preexistente. Zilnic apar astfel de evenimente în istoricul populaţiei, doar că ele nu sunt mediatizate. Asta este evoluţia naturală pe care nu o putem pune pe seama acestor vaccinuri”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 la Antena 3.