FC Hermannstadt - FC Botoșani, 3-0 în etapa a doua din play-out
- Iuliu Vlădescu
- 22 martie 2026, 21:42
FC Hermannstadt Sursa foto. Facebook Formația FC Hermannstadt a dispus duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, de formaţia FC Botoşani, în etapa a doua din play-out-ul Superligii.
FC Hermannstadt, obligată să câștige
Echipa din Sibiu era obligată să câștige de situaţia proastă pe care o au în clasament. Așa că echipa antrenată de Dorinel Munteanu s-a mobilizat și a controlat meciul contra fostului lider al clasamentului, FC Botoşani.
Moldovenii nu au avut nicio şansă în meciul de la Sibiu. Chițu a deschis scorul în minutul 32, cu o reluare în plasa porții lui Kukic, după o pasă bună primită de la Neguţ.
Repriza a doua le-a adus victoria elevilor lui Dorinel Munteanu
În repriza a doua a meciului, diferenţa de pe tabelă între FC Hermannstadt și FC Botoșani a crescut de două ori.
Primul a înscris, în repriza secundă, Sergiu Buş, dintr-o pasă deviată a lui Neguţ, în minutul 59 al partidei de la Sibiu.
Apoi a venit golul lui Dragoş Albu, care a marcat din careu, în minutul 72 stabilind scorul final.
Eduard Florescu a primit cartonaş roşu pentru faul la Aldair, în minutul 89, dar se pare că arbitrul Kovacs s-a grăbit cu această decizie.
FC Hermannstadt s-a impus, la final, cu scorul de 3-0 şi are 15 puncte, fiind pe locul 8.
FC Botoşani a rămas cu 24 de puncte, pe poziţia a treia.
Echipele
HERMANNSTADT: D. Lazar - Căpuşă, Karo, Chorbadzhiyski, K. Ciubotaru (L. Stancu 27) - D. Albu (Zargary 88), A. Ivanov, Ed. Florescu - A. Chiţu (Afalna 88), S. Buş (Gjorgjievski 81), Neguţ (S. Balaure 80). ANTRENOR: Dorinel Munteanu
FC BOTOŞANI: Anestis (Kukic23) - Ilaş (Bota 46), G. Miron, Pape Diaw, Ţigănaşu – Bordeianu (Adams Friday 46), Charles Petro - Mailat, Ongenda, Mitrov (Bodişteanu 64) – Dumiter (Aldair Ferreira 64). ANTRENOR: Marius Croitoru
Cartonaşe galbene: K. Ciubotaru 3, Zargar 90+1 / G, Miron 44, Pape Diaw 56
Cartonaş roşu: Eduard Florescu (FC Hermannstadt) min. 89
Arbitri: Kovacs Szabolcs - Mihai Marius Marica, Adrian Vornicu
Arbitru VAR: Viorel Nicuşor Flueran - Lucian Rusandu