FBI a ajutat familia lui Weinstein, ostaticul ucis de o dronă americană, să PLĂTEASCĂ o răscumpărare pentru Al Qaida

FBI a ajutat familia lui Weinstein, ostaticul ucis de o dronă americană,  să PLĂTEASCĂ o răscumpărare pentru Al Qaida

FBI a ajutat familia ostaticului american Warren Weinstein să plătească organizației Al Qaida o răscumpărare, într-o încercare eșuată de a-l elibera din Pakistan, a dezvăluit Wall Street Journal.

Weinstein a fost ucis accidental într-o lovitură de dronă americană în ianuarie, a anunțat Casa Albă săptămâna trecută. Politica curentă a Statelor Unite interzice plata de răscumpărări pentru ostatici, scrie Agerpres, citând Reuters.

În cazul lui Warren Weinstein, un angajat umanitar răpit în Pakistan în 2011 și deținut de Al Qaida, familia sa a reușit în 2012 "să strângă bani pentru o răscumpărare de 250.000 de dolari din surse private", a dezvăluie Wall Street Journal, care se bazează pe mărturiile unor oficiali americani care s-au exprimat sub condiția anonimatului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit publicației americane, FBI "a verificat minuțios un intermediar pakistanez pe care familia intenționa să-l folosească pentru transportul banilor și a furnizat informații pentru a facilita schimbul". După aceea, "FBI a anunțat familia că intermediarul părea legitim și nu făcea parte dintr-o înșelătorie pentru a fura banii familiei".

Agenții FBI implicați în operațiune nu au autorizat în mod direct plata răscumpărării și "prin urmare, nu au încălcat politica americană în materie de ostatici", explică jurnaliștii. Potrivit Wall Street Journal, plata răscumpărării a fost efectuată în iunie 2012, dar fără niciun rezultat.

Warren Weinstein, 73 de ani, a fost ucis din greșeală în ianuarie la frontiera Pakistanului cu Afganistanul într-o operațiune americană, în același timp cu Giovanni Lo Porto, un angajat umanitar italian, amintește France Press.