Farul Constanța a plecat cu toate punctele de la Craiova. Universitatea, șanse minime la titlu

Farul Constanța a plecat cu toate punctele de la Craiova. Universitatea, șanse minime la titlu Sursa foto: Arhiva EVZ

Farul Constanța s-a impus, duminică, pe terenul Universității Craiova, scor 2-1, în etapa a 22-a a campionatului intern, și i-a lăsat pe olteni fără șanse la titlu.

Farul Constanţa a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (2-1), duminică seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 22-a a Superligii de fotbal.

Campioana a marcat cele două goluri, prin Rivaldinho (14) şi Louis Munteanu (43), după ce Munteanu a scăpat de fundaşii centrali ai gazdelor, la prima fază de Raul Silva, iar la a doua de Denil Maldonado.

Golul gazdelor a fost reuşit de Alexandru Creţu (36), după ce Marian Aioani a blocat şutul lui Ştefan Baiaram.

Ne puteți urmări și pe Google News

Farul Constanța, victorie la Universitatea

Universitatea a avut două bare în acest meci, când Kevin Boli a fost aproape de autogol (67) şi prin Alexandru Mitriţă (78).

Louis Munteanu a ratat o mare ocazie în min. 69, la o eroare a lui Silva, însă Maldonado a respins din faţa porţii goale. Munteanu a mai ratat de două ori singur cu portarul Laurenţiu Popescu.

Universitatea a acuzat neacordarea unui penalty, în min. 84, la o intervenţie a lui Damien Dussaut la Mitriţă, ratând o ocazie mare prin Jovan Markovic (88), la care Aioani a respins în corner.

Farul e neînvinsă de cinci etape, în care are trei victorii şi două egaluri. Universitatea a obţinut două puncte în ultimele patru etape.

În tur, Farul a câştigat cu 2-0.

Universitatea Craiova - FC Farul Constanţa 1-2 (1-2), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova Au marcat: Alexandru Creţu (36), respectiv Rivaldinho (14), Louis Munteanu (43). Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu, Radu Adrian Ghinguleac; al patrulea oficial: Bogdan Dumitrache (toţi din Bucureşti) Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Andrei Antonie (Bucureşti) Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Marian Bucurescu (Bucureşti) - LPF.

sursa: Agerpres

„E logic să ai momente proaste

„Am ieșit la joc, am încercat să facem ambele faze. Craiova are viteză, tehnică, atunci când am făcut bine i-am surprins, când nu, au venit peste noi. A fost un meci frumos, cu ritm, cu intensitate.

Fiecare a făcut lucrurile bune. E logic să ai momente proaste, Craiova are calitate. Majoritatea au jucat bine, Louis a jucat foarte bine. Și Rivaldinho, Grigoryan are calitate foarte bună.

Când va fi în formă fizică bună, va fi un jucător foarte bun. Ganea joacă 3 poziții, în apărare, la mijloc și în atac. Se dedică, e foarte serios. Noi știm ce calități are Ganea. El e fericit la noi, e important asta, să se simtă bine. E doar un meci, nu are rost să mergem mai departe de atât”, a spus Gheorghe Hagi, antrenorul Farului.