Fără Mazăre şi Constantinescu, PSD Constanţa încearcă să se scuture din amorţeală

Fără Mazăre şi Constantinescu, PSD Constanţa încearcă să se scuture din amorţeală

Comitetul Executiv Judeţean al PSD Constanţa, întrunit, astăzi, pentru prima dată după pierderea alegerilor prezidenţiale, a decis că „deşi suntem într-o situaţie delicată, fără Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu”, trebuie să se mobilizeze pentru câştigarea alegerilor locale din 2016.

Cei peste 250 de membri ai Biroului Executiv Judeţean al PSD Constanţa au aflat de la secretarul executiv al organizaţei, Cristinel Dragomir, că Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din toate funcţiile politice, în baza rezoluţiei Consiliului Naţional al partidului. Vestea nu a părut să îi afecteze pe aleşii locali din sală, deşi, anterior, conducerea interimară a PSD Constanţa negase, oficial, că Nicuşor Constantinescu şi-ar fi pierdut calitatea de preşedinte executiv al filialei locale. Dacă până la conferinţa judeţeană de alegeri din toamnă îşi va rezolva problemele în justiţie, Constantinescu „are libertatea să revină în partid”.

Păreri de rău pentru Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu

Niciun vorbitor nu i-a uitat pe foştii lideri, începând cu preşedintele interimar al PSD Constanţa, senatorul Nicolae Moga, şi terminând cu preşedintele Organziaţiei Femeilor din PSD, primăriţa Mariana Gâju. Cu toţii au dat însă de înţeles că partidul trebuie să există şi fără Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. „Doresc din tot sufletul să mulţumesc lui Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu pentru cei 11 ani de politică PSD în judeţul Constanţa. Lui Radu să-i doresc să scape cât mai repede de necazurile pe care le are, lui Nicuşor să-i doresc multă sănătate” a spus Nicolae Moga, aplaudat însă de puţini membri de partid.

Arestarea „jupânilor” dezavantajează PSD Constanţa

Cel despre care se spune că va fi viitorul preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Felix Stroe, directorul Regiei Judeţene de Apă, a tranşat situaţia, admiţând că după arestarea şefilor filialei, „să nu fim ipocriţi”, partidul  a ajuns într-o situaţie delicată. „Liderii noştri au probleme în justiţie, le doresc să iasă cu faţa curată din aceste probleme. Însă aceste lucruri sunt comentate, sunt discutate toată ziua şi sunt lucruri care nu ne avantajează. Suntem noi într-o situaţie delicată dar nu trebuie să abandonăm lupta. Dimpotrivă, să muncim mai mult ca să îi convingem pe oameni că suntem cei de care au nevoie”, a subliniat Felix Stroe.

„Trebuie să ne gândim la viitorul PSD Constanţa”

Susţinut de PSD pentru candidatura la primăria Constanţei pentru alegerile locale din 2016, viceprimarul Decebal Făgădău are sarcina să scoată organizaţia din amorţeală. El le-a transmis doar „un gând bun” lui Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. „Suntem, oarecum, răvăşiţi de incompatibilităţi, controale, percheziţii , teamă, breaking news-uri şi întra-devăr, este un moment excepţional. De aceea trebuie să ne gândim la ceea ce urmează” s-a adresat, Decebal Făgădău, aleşilor locali PSD. Noua conducere a PSD Constanţa a stabilit, astăzi, calendarul alegerilor la nivelul organizaţiilor locale, pentru pregătirea congresului din toamnă.