Cum am putea cere copiilor din România să fie fericiți și competitivi, să colaboreze în echipe performante, în condițiile în care un copil din trei trăiește în situații de risc de sărăcie sau excluziune socială, iar media abandonului şcolar este în creștere din 2013 încoace?
Copiii expuși riscului sărăciei sau excluziunii sociale în EU-28 au reprezentat 26,9 % din populația cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani în anul 2015 – ultimele date oficiale disponibile. Cea mai mare rată a copiilor săraci o găsim în țara noastră (46,8%), chiar peste Bulgaria (43,7%), potrivit datelor EUROSTAT. Mai concret, 1,7 milioane de copii din România trăiesc oficial în situații de risc de sărăcie sau excluziune socială. Realitatea din teren poate fi mai dură decât datele oficiale, iar problemele lor majore emoționale nu vor fi niciodate surprinse statistic.
Mai mult de jumătate dintre copiii UE ai căror părinți nu au ajuns la învățământul secundar superior au fost expuși riscului sărăciei. Studiile au arătat că rata de sărăcie şi excluziune socială în rândul copiilor se corelează cu nivelul de educație parentală. În realitate, s-a dovedit că rata de sărăcie şi excluziune socială creşte în cazul părinţilor cu un nivel de educaţie scăzut. În România, 77,8% dintre copii au părinţi cu nivel de studii scăzut, 44,5% au nivel mediu, comparativ cu 7,5% părinți cu un nivel ridicat de studii.
La indicatorul abandon școlar în ciclul primar și gimnazial, România este printre țările care se confrunta in mod serios cu aceasta problema, cu un procent de 12,1, considerat ca fiind scazut prin raportarea la situatia globala, insa ingrijorator la nivel european.
Continuând comparația cu statele europene, România este depașita doar de Moldova (17,9%) si Macedonia (13,1), celelalte state cu exceptia Maltei (10,4) situându-se sub valoarea de 10 procente (Bulgaria - 8,6%, Ungaria - 5,3%, Ucraina - 2,7%, Finlanda- 2%, Spania - 0,7%).
Recomandările noastre
