Virgil Măgureanu este cel mai ciudat personaj care a deținut puterea după Revoluție. Lumea a conștientizat prezența sa pe prima scenă a politicii de după 1989 abia în martie 1990 când, pe fondul evenimentelor de la Târgu Mureș, a fost înființat Serviciul Român de Informații, Măgureanu fiind primul director.

Până în 1997, când Emil Constantinescu i-a acceptat demisia, el și-a câștigat porecla de „Șarpele cu ochelari” din cauza combinațiilor în care s-a implicat, politice sau economice.

 

Primul contact

După Revoluție s-au aflat multe despre Vărgil Măgureanu, pe numele său real Imre Asztalos. A fost profesor la Academia Ștefan Gheorghiu, pepiniera activiștilor. În 1972 este racolat de Direcția de Informații Externe, sub numele conspirativ de Mihai Mihăilă. Legat de dosarul său de ofițer de Securitate trebuie amintite două lucruri. Primul este că documentele au fost publicate în premieră de Evenimentul zilei.

Dezvăluirea că a lucrat la Securitate este și cea care i-a răcit relațiile cu Ion Iliescu, fostul președinte reproșându-i că nu i-a spus niciodată că a fost ofițer, Iliescu avea dreptate să fie nervos pe Măgureanu, pentru că între cei doi era o îndelungată relație, el susținând că este cel care l-a atras, treptat, încă din 1973, pe Ion Iliescu în ideea unui complot împotriva lui Nicolae Ceaușescu și apoi i-a inoculat ideea că el este favorit pentru a-i lua locul președin telui Republicii.

Prima întâlnire este descrisă în cartea „De la regimul comunist la regimul Iliescu. Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”. Reproduc un fragment:

Prima întâlnire dintre Măgureanu și Iliescu a avut loc „în ’73 toamna, în septembrie 1973, la Timişoara, cu ocazia deschiderii anului universitar. I-am spus: „Tovarăşu Iliescu, eu ştiu că urmează să plecaţi la Bucureşti la o consfătuire”. „Dar tu ce faci?”. Zic: „Eu mă întorc la Bucureşti, că am avut întâlnire cu studenţii mei şi plec, normal, înapoi”. Mă întreabă: „Unde locuieşti?”. „La hotelul partidului”. „La ora 6 fix vin să te iau cu maşina de la hotel”. Mie nu prea îmi venea a crede. Cine sunt eu? Şi mi-am aranjat o posibilitate de rezervă, de a mă duce la aeroport cu altă maşină, să nu pierd avionul. Când colo, la 6 fix a venit maşina, era o Volgă veche, mare, aflată încă în dotarea unora din comitetele judeţene. Cu acea Volgă ne-am dus la aeroport. De aici urmează faptul care m-a uluit şi anume că avionul era plin cu toţi cei care reprezentau puterea politică locală, şi nu era neglijabilă, şi rectorul de la Politehnică, un semizeu local, alţii din aparatul judeţean. Şi el a venit pur şi simplu şi a stat cu mine în avion. Şi atunci, puteţi să-l întrebaţi, poate pentru palpitaţia povestirii merită, i-am spus pentru prima dată că sistemele comuniste nu sunt viabile şi că urmează să dispartă. Răspunsul de fond a fost bunbun, că n-a chemat garda şi ... „Ia vedeţi, măi, cei cu omul ăsta printre noi!””

Conspiratorii din acest grup, mulți dintre ei regăsindu-se apoi în structurile care au preluat puterea după 22 decembrie 1989, Ion Iliescu era numit ”Alecu”. Ei erau urmăriți de Securitate și sperau să îl protejeze cât mai mult pe Iliescu.

Relația dintre ei a evoluat în sensul că Măgureanu ar fi devenit cel care îl familiariza pe demnitarul școlit la Moscova cu evoluțiile doctrinelor politice, dar și cu deciziile sau așteptările complotiștilor, mai toți fiind „perestroikiști”.

Prin pădure

Adevărata „racolare”, spune Măgureanu, ar fi avut loc în mai 1981, la Cehul Silvaniei, zonă din care se trage Măgureanu. Iliescu venise acolo la invitația prietenului său și au avut o discuție în pădure: ” Atunci am profitat niţel de el şi l-am luat la o plimbare prin pădure. Acolo a avut loc racolarea, ca să folosesc expresia uzitată chiar de el. Acolo i-am spus eu: „Uite domnule cum stau lucrurile”.

Prietenia cu noul președinte i-a folosit lui Măgureanu după Revoluție. A fost membru al CFSN, apoi al CPUN, pe funcția de consilier de securitate al președintelui. Planul său era de a fi reorganizat serviciul secret, pe principiul Departamentului Securității Statului, adică să cuprindă și structura de extern și cea de intern. I s-a dat peste nas.

În perioada cât a condus SRI, numele său a fost legat de multe afaceri, dar a scăpat de anchete penale. Singurul dosar în care este trimis în judecată este cel al Mineriadei din iunie 1990.

După plecarea de la SRI a încercat să revină în prim-plan, în special în politică, dar toate încercările sale au fost sortite eșecului, inclusiv o alianță cu fostul lider al Pieței Universității, Marian Munteanu.