FANTASTIC: Un asteroid care va putea fi văzut CU BINOCLUL trece astăzi pe lângă Terra

FANTASTIC: Un asteroid care va putea fi văzut CU BINOCLUL trece astăzi pe lângă Terra

Un asteroid cu un diametru de aproximativ 500 de metri, cunoscut sub denumirea 2004 BL86, va trece, luni, la o distanţă de 1,2 milioane de kilometri de Terra, de aproximativ trei ori mai mare decât distanţa dintre Pământ şi Lună.

Corpul ceresc este suficient de mare şi va trece suficient de aproape de planeta noastră pentru ca pasionaţii de astronomie să poată să îl vadă cu telescoape de mici dimensiuni sau cu binocluri puternice. Cu toate acestea, trecerea asteroidului pe lângă Terra nu prezintă niciun risc de coliziune în viitorul apropiat, au precizat cercetătorii de la Jet Propulsion Laboratory (JPL), un centru de cercetări ştiinţifice administrat de NASA, informează  nbcnews.com.

După ce îl vede se pensionează!

"S-ar putea să îmi iau binoclul meu preferat şi să îl privesc şi eu", a spus Donald Yeomans, care se va pensiona în curând din funcţia de manager al Programului de monitorizare a corpurilor cereşti care trec aproape de Terra (Near Object Program Office) din cadrul JPL.

Asteroidul a fost descoperit în urmă cu 11 ani, însă abia în această lună traiectoria sa îl va aduce la cea mai mică distanţă de Terra. O altă apropiere similară a acestui asteroid va avea loc abia peste 200 de ani, a precizat Donald Yeomans.

Traiectoria asteroidului 2004 BL86 din ianuarie 2015 va reprezenta cea mai apropiată trecere a oricărui corp ceresc cunoscut, de dimensiuni similare, pe lângă Terra, până la apropierea de planeta noastră, în anul 2027, a asteroidului 1999 AN10, afirmă NASA. Un asteroid denumit 2014 RC, dar de dimensiuni mult mai mici, a trecut la o distanţă mai mică pe lângă Terra, în septembrie 2014.

Apropierea asteroidului 2004 BL86 va fi urmărită cu mare interes de oamenii de ştiinţă de la NASA, dar şi de astronomii amatori.

Ne puteți urmări și pe Google News