Povestea celui mai talentat naist român. Acesta a avut o viață grea și a trăit într-o sărăcie lucie, dar nu a renunțat la visul său. El l-a cucerit cu talentul său pe George Enescu și l-a învățat meserie pe marele Gheorghe Zamfir.

Fănică Luca și naiul său fermecat.  Ştefan Luca Iordache s-a născut la Bucureşti, la 5 aprilie 1894. El a fost fiunul unui muzicant talentat, naistul lăutar Iordache, originar din Ploieşti. Tatăl său a cântat și cu Dobrică, Pădureanu, Pompieru pentru a face un ban, dar n-a reușit să scape de sărăcie.

În anul 1901, Fănică Luca, așa cum era cunoscut, a fost nevoit să meargă la școală desculţ şi dezbrăcat, iar învăţătoarei lui i s-a făcut milă de el, şi l-a îmbrăcat şi i-a cumpărat cărţi. I-a plăcut învățătura și a fost printre cei mai buni din clasă, chiar dacă provenea dintr-o familie săracă. La momentul respectiv, nimeni nu știa că el va fi artistul care îl va cuceri pe George Enescu cu talentul său.

În copilărie, tatăl său i-a oferit un nai cu 12 ţevi. Inițial, el cânta pe sume modeste pentru a își ajuta familia. În anul 1907, la vârsta de 13 ani, acesta a primit primul angajament de naist în taraful unui vestit lăutar, cântăreţ şi ţambalagiu, pe nume Lache din Găeşti.

La scurt timp, Ștefan a primit un contract pe trei ani la un restaurant de pe strada 11 iunie, în această perioadă cântând şi la alte vestite restaurante ale vremii, precum „Leul şi cârnatul” şi la „Suzana”.

Fănică Luca a fost închis în lagărul de prizonieri

În anul 1915, s-a înrolat în Armată, fiind repartizat la Regimentul 40 – Călugăreni, din Bazargic. În timpul războiului, el a fost rănit pe Neajlov şi luat prizonier. Apoi a fost închis în lagărul de prizonieri din Câmpina. Ștefan a reușit să fugă la Bucureşti şi se angajeze la acelaşi restaurant de pe strada 11 iunie. În aprilie 1919, a fost convocat la Centrul de Recrutare din Bucureşti. La scurt timp, el a fost trimis să cânte prin spitalele în care erau trataţi răniţii.

În anul 1929, Ștefan și-a făcut propriul taraf, alături de care, câteva luni mai târziu, a debutat la Radio. Acesta a avut norocul să plece la un turneu în Varşovia, alături de taraful „Ciolac”, unde a cântat la expoziţia de vinuri şi fructe, unde avea pavilion şi statul român.

În anul 1937 a plecat alături de taraful lui Grigoraş Dinicu, la Expoziţia Internaţională de la Paris. La scurt timp, Fănică Luca a fost decorat de Ministerul Educației Naționale Franceze cu Ordinul „Palmes” al Academiei Franceze. El a primit Diploma de Onoare Clasa I cu Medalia de Aur. Profesorul Gusti, comisarul general al Pavilionului Român al expoziţiei, i-a oferit un premiu de 10.000 franci francezi.

Tragedia prin care a trecut marele naist

În septembrie 1939 a început cel de-Al Doilea Război Mondial, iar Fănică Luca a fost, din nou, trimis să cânte prin spitale. În anul 1946, acesta a luat o pauză de la muzică pentru că fiul său în vârstă de doar 21 ani a murit.

În anul 1949, Ștefan a reușit să se întoarcă cu forțe proaspete. El s-a angajat ca profesor de nai la Institutul de Folclor al Academiei Române. Acesta i-a învățat meserie pe Luca Damian, Constantin Dobre şi Gheorghe Zamfir. Din mâna lui au ieșit cei mai talentați artiști români.

I-a câștigat respectul lui George Enescu

Activitatea sa muzicală şi pedagogică a fost recompensată cu numeroase titluri şi distincţii. El a primit titlu de artist emerit al Republicii Populare Române. Marea Adunare Naţională i-a oferit Ordinul Muncii clasa a II-a, „ca semn al preţuirii muncii depuse în plan cultural de-a lungul întregii sale vieţi”.

„Cel mai bun suflător pe care l-am auzit până azi”, în opinia lui George Enescu, a murit în octombrie 1968. El a avut probleme cu rinichii, un enfizem pulmonar, adenom de prostată şi probleme la vezica biliară. Și marea lui iubire a murit în perioada respectivă, potrivit Rador.