Familia Iohannis criticată dur de jurnalistul Cristian Tudor Popescu. „Imită un procedeu PSD-ist”

Familia Iohannis criticată dur de jurnalistul Cristian Tudor Popescu. „Imită un procedeu PSD-ist”

După ce Carmen Iohannis nu s-a prezentat la audieri, unde a fost citată în calitate de martor, cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu a reacţionat destul de dur. Jurnalistul a afirmat că în felul acesta soţia preşedintelui României discreditează justiţia.

 „Care e mesajul pe care Iohannis vrea să îl transmită? Ce speră? Să înţeleagă lumea, că doboară PSD în felul acesta?”, a comentat jurnalistul, la Jurnalul de seară.

„Mai e cineva care contribuie la discreditarea justiţiei în această ţară şi la anularea ei ca putere. Asta conteaza cel mai mult - respectul justiţiei. Dna Carmen Iohannis. Nu se prezintă ca martor, nici măcar nu e inculpată, suspectă, pentru a lămuri nişte lucruri într-un proces în care e implicat şi soţul ei. Mai întâi a venit cu un pretext absolut ridicol, că e invitată la o cină, e adevărat o cină regală, apoi am înţeles că e răcită.

Dimpotrivă, şi dacă era răcită, ar fi trebuit să se burduşească cu Nurofene şi să vină la tribunal. Pentru că e soţia şefului statului şi nu poate să dea acest exemplu. Doar infractorii folosesc astfel de metode, tergiversarea. Foloseşte aceste procedee cu acceptul şefului statului, pentru că, întrebat cum comentează că doamna nu se prezintă, a spus că nu e o temă de discuţie. Cum adică? Doamna nu e justiţiabil?

Ne puteți urmări și pe Google News

Care e mesajul pe care nu înţeleg de ce Iohannis doreşte să îl trasmită?

Mesajul e: nu o să se ducă nevastă-mea, care e nevastă de preşedinte, la procuratură.

Dacă dânsul crede că în felul ăsta obţine nişte voturi pentru anul viitor, e problema sa”, a afirmat Cristian Tudor Popescu

 

De asemenea, jurnalistul l-a criticat şi pe preşedintele Klaus Iohannis spunând că prin amânarea numirii miniştrilor nu face altceva decât să imite un „procedeu PSD-ist”

„Nu înţeleg cum judecă în obstrucţionarea numirii celor doi miniştri la guvern.

Ce speră? Să înţeleagă lumea că doboară PSD în felul ăsta? Că Dragnea va fi debarcat de la şefia Camerei Deputaţilor pentru că nu revocă şi numeşte Iohannis? O să treacă moţiunea pentru că nu revocă şi numeşte Iohannis?

Nu obţine decât din partea cealaltă discursul: preşedintele nu lasă guvernul să lucreze, care ar putea face autostrăzi şi care spune - de ce nu putem? Că preşedintele nu vrea să numească ministrul.

Deci, asta mi se pare în clipa de faţă cea mai gravă problemă, şi ce face Iohannis din nou imită un procedeu PSD-ist. Ştiţi de ce face ce face cu Carmen Iohannis şi cu nenumirea? Pentru că poate. Un răspuns de tip PSD-ist”, a comentat Cristian Tudor Popescu.