Istoricul clipei, cum nu obosesc eu a-l alinta pe jurnalist, desigur, pe jurnalistul de-adevăratelea, şi nu pe activistul de partid şi de stat sub acoperire de iscălitor de texte, se confruntă, înainte de a purcede la treabă, cu o întrebare dificilă: Merită evenimentul care domină la un moment dat scena publică a ţării strădania de a-l iscodi ca istoric al clipei?

Altfel spus, are şanse fie şi minime, un eveniment, un fapt, o întîmplare despre care se discută peste tot, de la Facebook pînă la mesele de tablă ale bodegii de pe şoseaua care străbate ruralul, de a intra în Istorie? E o întrebare pe deplin justificată. Căte din multele, numeroasele scandaluri de răsunet din postdecembrism se dovedesc acum, după trecerea anilor, momente de Istorie? Bătălia pe viaţă şi pe moarte angajată în aceste zile în jurul Legilor Justiţiei, botezate deja – şi nu greşit – Legile lui Tudorel Toader, e un fapt în faţa căruia Istoricul clipei nu trebuie să ezite: Da, e vorba de un eveniment care va intra în Istorie.

Unul dintre motive – dacă nu cel mai important – al înscrierii din start a acestei bătălii ca ţinînd de domeniul evenimentelor care fac istorie ţine de miza Bătăliei: În mîinile cui va fi bulanul numit Justiţie, poreclită independentă, instrumentul postdecembrist prin care, sub iluzia Persoanei legate la ochi, s-a făcut politica pe rupte a Sistemului sau a Politicului?

Asemenea Istoricului în general, Istoricul clipei are în faţă, ca documente deja de arhivă, declaraţii, luări de poziţii, campanii de presă, argumente pro şi contra, dar şi fapte. Încercînd să pun în ordine piesele, numite documente, am constatat că adversarii Modificărilor invocă, în Bătălia rezumată la zbierete, etichetări, lozinci și proteste cu cîinii din dotare în Piața Victoriei, un clișeu prezentat drept axiomă:

Modificările la Legile Justiţiei propuse de Tudorel Toader, în realitate trei noi Legi ale Justiţiei - ne întorc la aservirea Justiţiei din momentul 2004, mai precis al celor trei Legi ale Justiţiei zise și Legile Adrian Năstase - Rodica Stănoiu. Și drept argument se aduce rolul și locul ministrului Justiției în procesul de numire a șefilor de la Parchete. Ca istoric al clipei, m-am grăbit să confrunt aserțiunea cu adevărul dat de documente. După cum era de aşteptat, la simpla confruntare cu Adevărul documentelor, aserțiunea s-a dovedit o expresie a TeFeL-ismului. Ce este TeFeLismul? E un fel de a fi amintind uimitor de bucătăresele boșevizate din anii stalinismului românesc. Pentru acestea tot ce scria în ziare şi pe afişele de pe ziduri, tot ceea ce spuneau Tovarăşii era literă de lege. Niciunei bucătărese bolșevizate nu-i trecea prin cap să supună cele citite sau auzite prin şedinţe minimei verificări critice presupuse ca ţinînd de inteligenţă.

Scria în presă şi pe ziduri că toate dificultăţile vieţii cotidiene de la faptul că talpa încălțării se dezlipea după o zi de purtat pînă la absenţa săpunului din magazine era rezultatul acţiunii duşmanului de clasă? Bucătăreasa anilor stalinişti nu se întreba Cum dracu acţionează duşmanul de clasă astfel încît, deşi industria noastră produce săpun, el să nu se găsească în magazine? Ea credea şi repeta cele scrise sau auzite.

Și-ți dădea cu polonicul în cap dacă o contraziceai, inițiind ceea ce omenirea a numit de la Socrate încoace o dezbatere. La fel şi TeFeLismul din zilele noastre. Scrie pe facebook, un stilou căruia i se văd de la distanţă epoleţii că Legile Justiţiei ne întorc la subordonarea Justiţiei de către politic din anii Năstase-Stănoiu?

TeFeLismul se grăbeşte să-şi însuşească aserţiunea fără o minimă verificare și s-o hăulească și el în Piață și facebook. Ce ne spun însă documentele? După cum arată şi partea introductivă la Proiectul de legi, modificările propuse Tudorel Toader vizează cele trei Legi ale Justiţiei, adoptate de Parlament în 2004, sub guvernarea Adrian Năstase: Legea nr. 303 privind statutul magistraților din 28 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2004, Legea 304 privind organizarea judecătorească din 28 iunie 2004, publicată în MO din 29 iunie 2004 și Legea 317 privind Consiliul Superior al Magistraturii din 1 iulie 2004, publicată în MO din 2 iulie 2004.

E drept, aceste Legi au suferit modificări prin adoptarea Legii nr. 247 din 19 iulie 2005, privind Reforma din domeniile proprietății și Justiției, precum și măsuri adiacente, publicată în MO din 22 iulie 2005. Lectura celor 50 de pagini de modificări propuse de Tudorel Toader ne arată însă că ele vizează într-o proporţie covîrşitoare Legile adoptate în iunie 2004.

Din start nu putem vorbi de o întoarcere la Legile Adrian Năstase – Rodica Stănoiu, deoarece Proiectul lui Tudorel Toader polemizează chiar cu aceste legi. Ca să nu mai spun că introducerea numelui Rodica Stănoiu e un fals de proporţii. Legile Justiției din iunie 2004 au fost elaborate și promovate în timp ce ministrul Justiției era Cristian Diaconescu. Rodica Stănoiu nu mai era ministru din 10 martie 2004. De ce comite TeFeL- ismul acest fals cu ochii larg deschiși? Pentru a da și mai mare tărie falsului cu subordonarea Justiției prin Legile Justiției din 2004.

Se vede că referirea la momentul 2004 are conotaţii negative. Şi cum principalul punct de dispută e prevederea că numirea Procurorilor general şi a procurorului DNA să cadă în responsabilitatea Ministerului Justiţiei, prin acuzaţia de întoarcere la Legile Justiţiei din 2004, se sugerează, cînd nu se spune de-a dreptul, că prin aceste Legi din 2004 numirea celor doi depindea de Ministrul Justiţiei. Nimic mai fals.

Articolul 53, aliniatul 1, din Legea 303 din 28 iunie 2004, privind statutul magistraților suna aşa: „Art. 53 (1) Procurorul general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul acestuia, precum şi procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie şi adjunctul acestuia sînt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu recomandarea ministrului de Justiţie, dintre procurorii care o vechime minimă de 18 ani în magistratură, pe o perioadă de 5 ani, fără posibilitatea reînvestirii.”

Aşadar, Legea din 2004 excludea pe ministrul Justiţiei din procedura de desemnare a şefilor Parchetelor, atribuind rolul decisiv CSM. Preşedintele urma să îndeplinească un act mai mult formal. Cum sună modificarea propusă de Tudorel Toader la Legea 303/2004?

„Procurorul general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei şi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sînt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, la propunerea ministrului Justiţiei, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de procuror, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.”

TeFeL-ismul zgomotos a lansat aserţiunea că Legea 247/2005, ar fi luat numirea din mîinile politicului. Documentele ne spun însă altceva. Legea a trecut numirea șefilor de Parchete în mîinile Executivului, întruchipat de ministrul Justiției și de Președinte:

„Procurorul general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora, sînt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii, o singură dată.”

Expunerea de Motive consideră modificarea drept semnificativă şi o justifică astfel: „Această procedură este în concordan- ţă cu procedura de numire din alte state membre ale Uniunii Europene şi reflectă dispoziţiile constituţionale privind organizarea şi funcţionarea acestor parchete sub autoritatea ministrului justiţiei.”

Practic prin această modificare a Legii din 2004 s-au creat premisele tîrgurilor jegoase dintre preşedinte şi premier pentru desemnarea celor din fruntea Parchetelor.

O simplă privire aruncată celor trei formule arată că cea din 2005 e cea mai gravă din punctul de vedere al trecerii procurorilor sub controlul Politicului. Însemnatele modificări aduse celor trei Legi ale Justiţiei din 2004 au fost promovate prin procedeul nedemocratic al asumării răspunderii. Nu s-a organizat nici o dezbatere prealabilă.

Opoziţiei de atunci - PSD şi PRM - i s-au respins toate amendamentele. Printre amendamentele respinse se numără şi nr. 40, propus de Grupul PSD din Senat şi Grupul PSD din CD şi de Grupul PRM din Senat şi Grupul PRM din Camera Deputaţilor referitor la păstrarea variantei de numire a şefilor Parchetelor din Legea 303 din 28 iunie 2004: „Pct. 80, Art. 53 – alin. (1)

Propunere: menţinerea textului de actuala reglementare: «Procurorul General al Parchetului (...) sînt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu recomandarea ministrului justiţiei, dintre...»”

Partid de Opoziție, PSD propunea în 2005 scoaterea ministrului Justiției din procedurile de numire a șefilor de la Parchete. Azi PSD gîndește invers. Mai precis ca Alianța DA din 2005.

De ce ? Pentru că acum PSD e partid aflat la Putere.

DA e însă cel care a impus această modificare.