În rândurile care urmează o să mă refer la câteva aspecte care au rezultat după ce a izbucnit scandalul Azilelor Groazei, efectele politice sunt greu de anticipat, dar câteva se văd deja clar! Primul efect politic e o durere în fund.

I-am deranjat pe unii când am ieșit pentru câteva zeci de secunde dintr-o relativă distanțare față de viața politică, cât să postez pe Facebook faptul că nu îmi pasă de soarta unor personaje ca Gabriela Firea sau Marius Budăi. Deși mai tare cred că i-a deranjat faptul că nu sunt singurul cu dureri dorsale similare, ci că aceleași simptome par să-l încerce și pe Marcel Ciolacu. Or ei știu că asta e adevărat și mult mai dureros pentru ei decât că eu mai empatizez cu ei sau nu.

Dacă nu ar fi captivi luptei de tip vechi de guerilă politică, ar observa că situația este mult schimbată. Mă refer la toate taberele, nu doar la pesediști, pentru că și ceilalți merg tot pe sistemul ruginit al ”dezvăluirii și atacului politic”. Care tabere? Pesediști, useriști și auriști, pentru că liberalii nu prea mai contează în București, dau din piciorușe sperând să îl scoată cât mai puțin șifonat pe Hubert Thruma, de la Ilfov.

Cu două agenții în subordine, amândouă vizate de solicitarea premierului Marcel Ciolacu de a vedea demiteri și demisii, liberalii ilfoveni vor scăpa din scandal cu sacrificii minime de personaje din proximitatea liderilor de relativ vârf. Din punct de vedere politic nu înseamnă nimic, se eliberează două locuri pe terasele din Nordul Bucureștiului și publicul va avea parte de ceva sânge. Din acest moment pe liberali îi scot din scenariul triller-ului.

Politicienii nu înțeleg că bătălia pentru București ne sperie, pe noi, tot mai puținii bucureșteni cu locul nașterii în Capitală, de care ei își bat joc.

 Tabăra Firea și cea a lui Nicușor Dan sunt împietrite în mesajele de acum patru ani, dacă Firea se întoarce pare că nu are nicio idee nouă, doar să continue ce nu a mai apucat să termine. Celălalt, ciufulitul, o tot ține cu greaua moștenire.

Or noi, bucureștenii, vedem cum viața ni se degradează de la o zi la alta, mizerie, insecte, școala te anunță că îți mută copilul la dracu-n praznic, ca să facă loc ilfovenilor cu vize de flotant, apă rece la duș, transport mizerabil.

Cum să îmi pese de ei și de fandările lor de politruci! Dacă nu îi mai văd niciodată nu cred că am ceva de pierdut. Viața mea în Micul Paris rămâne de cacao oricum.

Și, repet, nu sunt singurul. Semnalele sunt clare, pentru cine vrea să le vadă.

Ambele tabere nu înțeleg că nu mai sunt singure pe teren. De câteva zile nu mai e vorba doar de Dan și Firea (cu mici variații ca Voiculescu, Greblă, Negoiță, Ciucu, Băluță sau alte glorii mai mari sau mai mici locale).

Calculele pentru Capitală cred că sunt date peste cap de un eveniment ce părea imposibil pe fondul furiei generate de cel mai important caz juridic, social și politic, tragedia de la Colectiv, și la fel de imposibil dacă nu se suprapunea frondei judecătorilor de acum o lună la autoritățile din Puterile surori ale Statului, pe fondul pensiilor speciale.

 Este vorba, normal, de achitarea și eliberarea lui Cristian Popescu Piedone.

 O să spuneți că ce, oricum, promovându-i băiatul pentru Primăria de Sector, Piedone era din tabăra de stânga, la PSD sau la Dan Voiculescu, tot aia e. Da. Așa e, dar situația e acum cu totul alta.

Prezentată public drept o relație desăvârșită dintre Firea și conducerea PSD, respectiv, Ciolacu, situația ”din cabinete” e mult diferită în realitate, dar promovarea actualului ministru drept candidat la Primăria Capitalei nu a fost o ”capcană întinsă ca sa nu aibă Firea aspirații la Cotroceni sau ca să fie liniște în partid”, așa cum s-a afirmat de multe ori.

Nu, adevărul e că PSD nu avea alternativă la Firea. Niciun lider local nu se califică pentru poziția de ”al doilea demnitar ales ca număr de voturi după Președintele României”. Unul are brațele zgâriate de scoarța palmierilor și altul fruntea mereu julită de pragul de sus al Pasajului Unirii. Sunt buni pe zonele lor, dar Bucureștiul e altă Ligă.

Acum, însă, lucrurile nu mai stau așa și avem indicii în evoluția evenimentelor de după eliberarea lui Piedone.

Imediat după ce a ieșit pe poarta închisorii, Piedone a primit ordinul de la Diana Artene, prefectul interimar al PSD de la Capitală, că este repus în funcție la Primăria de Sector. ”Imediat” este cuvântul cheie pentru a înțelege demersul.

O să spuneți: și ce, era o sentință definitivă! Așa e, dar lucrurile puteau fi tergiversate, se putea ajunge chiar la procese de tip ”obligația de a face”. Au preferat o hotărâre rapidă, chiar dacă știau că irită o parte din public.

Nu, decizia de a îl repune imediat pe poziție a fost una evident politică și nu doar administrativă.

 La început a fost motivată de teama de a nu îl ostiliza pe Piedone, în condițiile în care în anul de detenție, situația se deteriorase cu susținătorii și fiul său. Se ajunsese chiar la amenințări cu candidaturi distincte.

Dar apoi cred că a apărut și ”contabilizarea” lui Piedone ca o alternativă la Firea pentru Primăria Capitalei. El a ieșit din închisoare un personaj diferit. Conflictual doar cu problemele cetățenilor, lipsit de dorințe de răzbunare, activ, Piedone de după detenție nu mai e cel care arunca pe jos cu salamuri stricate.

De aici cred că vine și detașarea pe care Marcel Ciolacu o are față de cazul Azilelor Groazei. Fie că se demonstrează că au fost organizate sub administrații useriste, liberale sau pesediste, prin demiterile cerute și prin anchetele ordonate, el pune o barieră între el și caz. Că e vorba de un primar de sector, președinte de CJ sau ministru, până la el e mare distanță și distanța crește cu fiecare zi.

Sigur, prin seria de dezvăluiri PSD pierde din forța principalului mesaj electoral, empatia pentru cei defavorizați, dar este recuperabil prin politici sociale simple.

Apariția lui Piedone în peisaj și creșterea sa naturală îi dau lui Marcel Ciolacu confortul că nu mai trebuie să moară cu Firea sau Negoiță de gât, dacă seria de dezvăluiri se va complica, pentru că PSD nu mai are drumul spre Primăria Capitalei blocat de ”lipsa de personal”.

Pe Piedone se poate construi dacă lucrurile se degradează.

De altfel, cred că și din acest calcul cinic, dar matur, a dispărut din mesajele pesediștilor apărarea luată propriilor demnitari. Se discută acum de măsurile luate ferm de premier și de remedierea situațiilor.

Concluzie – preliminară – nu cred că Firea, Negoiță, Pandele sau Budăi știau exact situația din azilele devenite subiect de dosar penal, e prea mult și nu îi caracterizează gesturi atât de abjecte. Porcăria s-a consumat la nivelul anturajului tolerat la mese, petreceri sau la nivelul consilierilor. Niște idioți, dacă mă întrebați pe mine, dacă în 2023 ei citesc dezvăluiri despre propriile persoane și continuă nestingheriți dialoguri incriminatoare pe telefon!

Totuși, politic, pentru social-democrați situația e gravă și e gestionată greoi, pentru că se duce lupta pe propriul teren, cel al grijii sociale. Demnitarii au, totuși, o vină. Când au apărut primele dezvăluiri, s-au lăsat seduși de consilieri care le-au servit eterna poveste a ”atacului politic” care se va fâsâi în timp și au dispus niște controale care s-au dovedit ineficiente în a schimba situația, de la momentul publicării reportajelor la cel al descinderii polițiștilor și procurorilor.

Costul politic e destul de mare și atunci se caută alternative și sunt convins, știu, că, răsărit din spuma mării, precum Venus, Piedone e o soluție de rezervă pentru Primăria Capitalei. Cel puțin la nivel de calcule preliminare și pentru momentul actual, sunt pesediști de frunte care îl văd candidatul ideal. Urmează, sigur, măsurători, sondaje, poate chiar construcții de imagine.

Post Scriptum:

Mai am două mici mesaje, a deranjat faptul că am spus că o durere dorsală se face simțită și față de Marius Budăi. Aici e și mai simplu decât la Gabriela Firea. Când a fost prins în clenciul dezvăluirilor de la reuniunile de partid, erau gata să îl sacrifice, mai ales că era discuția remanierii Guvernului Nicolae Ciucă. Dacă liberalii acceptau să îl schimbe pe Virgil Popescu, Marius Budăi pleca. Nu știu dacă era bine sau rău, pentru că nu mă pricep la munca lui, dar asta e realitatea. Liberalii au ținut de Popescu și atunci nu l-au mai sacrificat nici social-democrații pe Budăi.

Al doilea mesaj: este inexplicabilă (pentru moment) intervenția lui Vasile Bănescu în scandalul Azilelor, dar și naivă ideea că între purtătorul de cuvânt al Patriarhiei și Patriarh există disensiuni privind pozițiile publice! Încă din timpul restricțiilor din pandemie, pozițiile lui Bănescu, chiar dacă au iritat credincioșii, chiar și pe mine, au fost confirmate apoi matematic de deciziile conducerii Bisericii Ortodoxe Române. Aici îmi lipsesc încă date – mă alint, nu e chiar așa – dar nu pot să nu observ cum PSD e nevoit să lupte din nou pe terenul unui mesaj propriu, atașamentul față de Dreapta Credință.

Ba nu, scuze, nu PSD pe de-a-ntregul, doar Firea și Pandele. Singuri.