Croitorul Svetlanei Medvedeva este un personaj apreciat pentru efectul "de viu" al creaţiilor sale şi pentru extravagantul obicei de a sfâşia şi nu de a tăia materialele.
Kremlin-ul s-a schimbat major din momentul în care a apărut pe "firmament" Svetlana Medvedeva, Prima Doamnă a Rusiei. Doreşte să fie vizibilă, fiind opusul Ludmilei (soţia ex-preşedintelui şi actualului premier rus Vladimir Putin), care nu era vreo fană a evenimentelor mondene. Diferenţa ar fi cam ca cea dintre chefir şi sushi! Mai precis, declaraţia Ludmilei, cum că îi serveşte lui Putin un pahar de chefir în fiecare seară, a fost demult uitată în favoarea declaraţiei actualei Prime Doamne, care spune că adoră sushi.
La succesul Svetlanei a contribuit şi cel pe care media îl numeşte "croitorul Primei Doamne". Este vorba despre Vladimir Iudaşkin, pe care francezii îl numesc pretenţios "Yudashkin", celebru designer moscovit. Pe care nu îl deranjează maliţiozitatea faptului că este numit croitor "atâta vreme cât sună simplu, natural, şi îmi face publicitate!".
Dorit de Luvru
În 1991, cine dorea să vadă la Moscova mai mult decât oameni ocupaţi cu puciul ori de monstraţii pro sau contra loviturii de stat, avea o surpriză plăcută. La unul din mall-urile Capitalei era expusă o colecţie compusă din câteva haine uluitoare. Blană, mătase şi alte materiale preţioase, cristale Swarovski, toate combinate cu o fabuloasă fantezie. Într-un colţ, scris simplu, dar de impact şi cu rezonanţă occidentală: "Yudashkin".
Cine era acest personaj creativ apărut deodată tocmai în mijlocul zbuciumului trăit de Maica Rusia în 1991? Ei bine, personajul nu apăruse din neant. Născut în 1963 lângă Moscova, el s-a specializat în istoria costumului şi în machiaj.
Când are ocazia îşi aduce aminte de vremurile când nici nu putea fi vorba despre preocupări intense în domeniul modei. "Noi, cei care aveam o asemenea pasiune, eram încântaţi de câte ori vedeam în vreo revistă un tipar de rochie sau când reuşeam după mult efort să găsim literatură străină în domeniul modei".
După ce a constatat că deschiderea politică a ţării are toate şansele, şi-a pornit afacerea. Anul puciului de la Moscova nu a însemnat numai acea colecţie minusculă de la mall. În 1991, Iudaşkin mergea la Săptămâna Modei de la Paris cu o colecţie haute couture. Prezentarea s-a desfăşurat la ambasada Rusiei, care şi-a deschis cu această ocazie prima dată porţile pentru vizitatorii francezi şi nu numai. Rezultatul? Uimitor: colecţia nu s-a mai întors în ţară şi a rămas la Luvru, muzeu care a achiziţionat-o!
Designul rochiilor, inspirat din celebrele ouă Fabergé, i-a adus lui Iudaşkin recunoaştere imediată într-o lume în care creatorii se zbat ani mulţi pentru a deveni cunoscuţi. Desigur, nu oricine are un Teatru Balşoi care să-i ofere posibilitatea de a studia diverse tipuri de materiale şi ţesături interesante, aşa cum a avut Iudaşkin.
De altfel, creatorul dezvăluie, un pic teatral, unele dintre secretele sale: "Folosesc atlas, dantelă, şifon, organza, tafta şi catifea. Iar când confecţionez o rochie folosesc tehnica «black on black», ceea ce oferă un aer tragic şi romantic totodată".
Nu s-a mai mirat nimeni când, acum ceva timp, armata rusă l-a solicitat să schimbe designul uniformelor! Nimic mai simplu pentru Iudaşkin: s-a inspirat din modelele uniformelor Rusiei Imperiale şi a creat nu mai puţin de 85 de uniforme cuprinzând toate armele şi toate gradele. Desigur, au existat şi cârcotaşi: "Când infanteria rusă va ataca, soldaţii noştri vor arăta ca un roi de fluturi", comenta cotidianul "Zavtra".
O armă a modei Între timp, Svetlana Medvedeva a devenit "ambasadoarea" de imagine a designerului. Prima Doamnă s-a transformat într-o "armă" a modei extrem de eficientă, ea fiind văzută deseori în revistele "Hello" şi "OK" - versiunea rusească.
"Are o imaginaţie extraordinară", avea să declare Svetlana la un eveniment monden. Normal, din moment ce imaginea femeii în viziunea lui Iudaşkin este asociată unei păsări în zbor! Iar Primei Doamne ideea ascensiunii i se pare un "tipar" perfect. După cum spunea solista Alla Pugaciova, "când cineva vrea o haină simplă se duce la un croitor. Dacă doreşte mai mult decât o simplă haină se duce la un croitor cu farmec şi acesta este Vladimir". "Folosesc atlas, dantelă, şifon, organza, tafta şi catifea. Iar, când confecţionez o rochie, folosesc tehnica «black on black»." VLADIMIR IUDAŞKIN, croitor
MANEVRE
Prietenii ştiu de ce
Presa rusă a încercat de multe ori să explice că Svetlana Medvedeva "nu a fost şi nici nu va fi niciodată o femeie care te va face să rămâi fără cuvinte precum Raisa Gorbaciova". Însă presa este şi indulgentă: "Cel mai important este că are dorinţa de a-şi depăşi condiţia şi de a deveni mai sofisticată".
În momentul de faţă Svetlana este numită pompos "patroană a artelor şi una dintre cele mai bine îmbrăcate Prime Doamne ale lumii". La imaginea mondenă a soţiei preşedintelui rus au contribuit şi prietenii. Care ştiu ce să-i recomande Svetlanei când este vorba de "eticheta mondenităţii". Printre prieteni se numără Alla Pugaciova, Nikita Mihalkov şi, bineînţeles, Vladimir Iudaşkin, care are o deosebită grijă de garderoba Primei Doamne. <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/XLkzOkS601s" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>