Expoziție Vasile Gorduz-Silvia Radu. Întâlnire cu frumusețea, văzută și nevăzută, a credinței și a lumii
- Dosofteea Lainici
- 26 ianuarie 2023, 09:10
Galeria Romană propune pentru această perioadă o nouă expoziție din ciclul „Familii de artiști”, sub titlul „CREDINȚA, frumusețea văzută și cea nevăzută”. Până la 7 februarie 2023, Galeria Romană găzduiește lucrările artiștilor Silvia Radu și Vasile Gorduz. Vasile Gorduz este considerat unul din cei mai mari sculptori români.
Expoziția de la Galeria Romană te poate lua prin surprindere, deși știi că ai venit aici tocmai pentru a ieși din griul cotidian. Peisaje, uneori diafane, alteori mai directe, mai clare, căi călcate de cei doi artiști. Blocuri de piatră, din care artistul a desfăcut lanțurile și a lăsat să iasă o pasăre sau să se arate un portret de copil sau chiar chipul lui Eminescu.
Le vezi, dar frumusețea momentului nu vine din vizionarea directă, ci dinsentimentele pe care le răscolește în tine. Eminescu…Un chip parcă puțin chinuit de „naștere” sau poate doar de gândurile pe care sculptorul le-a pus pe el. Gânduri-sacrificiu, așa cum le-a simțit artistul. Eminescu este singurul care aproape că te rănește cu privirea directă, albastră (a avut ochii albaștri sau sculptorul a amintit doar de aștrii din versurile lui?). Celelalte personaje parcă refuză să privească lumea direct în ochi, de teama cine știe căror descoperiri.
Rămâi uimit în fața lucrării „Prometeu”, de o culoare ce amintește de focul ce i-a adus osânda. Nedumerit rămâi și în fața lucrărilor unde apar îngeri și portrete de oameni. Oameni-înger. Simți că devii mai ușor, îți cresc și ție aripi. „Transhumanțele” te aduc din nou într-o lume mai concretă, dar știi că nu poate fi asta, ci îți vorbesc despre o lume ancestrală, cu reguli frumoase, clare, ale unei vieți liniștite.
Vasile Gorduz, un sculptor de clasa lui Brâncuși
Privești, mai privești, intri într-un fel de vârtej dulce și ai senzația că nu ai timp destul să te saturi de frumusețe. Începi să te simți ca într-un templu. Senzație ce se amplifică atunci când ajungi în sala în care, pe jos, părăsit de toți și de toate, stă Mielul. O atingere a geniului lui Vasile Gorduz.
Undeva, mai departe, pe un zid, este un peisaj – existența netulburată de orice se întâmplă în jur; în altă parte stă cuminte un portret de copil – Inocența, mai la stânga este Pasărea – Mesagerul(?), și aproape de Miel este Îngerul. Un înger cum nu ni l-am fi închipuit până acum, cu șase aripi. Fiecare aripă poartă pe ea fresce.
Dincolo de aripi, te oprește zâmbetul Îngerului. Nu poate fi descris, doar privit și trăit. Apoi ridici ochii și te rănește o „Răstignire”. Această sală este ca un centru al lumii. Sau chiar renașterea lumii, pentru că, laolaltă, toate lucrările vorbesc despre Sacrificiu și Speranță. Despre curățare, o nouă inocență și frumusețea lumii ce merită măcar un mic sacrificiu din partea fiecăruia.
În aceeași sală se regăsește și lucrarea „Făurirea Principatelor Unite”. Sacrificiu, speranță și iubire de țară. La vernisaj, artista Silvia Radu vorbea cu căldură și siguranță despre România, despre dragostea pe care i-o poartă, sentiment care ne este datorie, dar mai ales credință. Căci, până la urmă, ce îți dă tăria să mergi mai departe?
Program expoziție
Expoziția de la Galeria Romană este o invitație la redescoperire, la regăsire, la o întâlnire cu frumusețea, văzută și nevăzută, a credinței și a lumii. Program galerie, bulevardul Lascăr Catargiu nr 1, sector 1 București: luni-vineri:10:00 - 18:00; sâmbătă: 10:00 - 15:00. Până pe 7 februarie.