EXPLICAȚIILE lui Adrian Țuțuianu despre sms-urile între SRI și MAI legate de INCIDENTELE de la proteste

EXPLICAȚIILE lui Adrian Țuțuianu despre sms-urile între SRI și MAI legate de INCIDENTELE de la proteste

Preşedintele Comisiei de control asupra activităţii SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat, joi, că ministrul de Interne, Carmen Dan, le-a transmis parlamentarilor că pe 1 februarie,, când au fost incidentele violente la protestele din Piața Victoriei, a primit trei SMS-uri de la SRI. Mesajele scrise nu conţineau date suplimentare celor pe care le avea MAI.

"Doamna ministru a spus că a primit nişte SMS-uri, am verificat, s-au transmis, sunt confirmate de ambele părţi, şi că acele SMS-uri nu au conţinut date suplimentare celor pe care Ministerul de Interne le avea. Am făcut o precizare şi am spus - comunicarea interinstituţională a fost amplificată şi derulată la nivelul cel mai înalt. (...) Începând cu data de 2 (februarie - n.r.) beneficiarii de informaţii au primit un număr important de informări cu privire la subiectele aflate în discuţie. Doamna ministru a spus că a primit trei SMS-uri", a afirmat Ţuţuianu, la conferința de presă, la finalul audierii ministrului Carmen Dan. 

Șeful Comisiei de control al SRI a arătat că există o percepţie publică generată de declaraţia preşedintelui Iohannis care a acuzat Ministerul de Interne că nu a luat măsuri. 

"Am spus că mai degrabă există percepţie publică generată de declaraţia preşedintelui care a acuzat Ministerul de Interne că nu a luat măsuri, deşi a avut informările necesare. Pe data de 1 februarie ambele instituţii au confirmat că a existat un schimb de informaţii prin SMS-uri, informaţii care nu au adus nimic în plus faţă de ce ştia şi Ministerul de Interne. Am spus că normal, pe măsură ce lucrurile s-au derulat, au existat mai multe informaţii, instituţiile au colaborat la un nivel superior. Am spus că există nişte protocoale şi nişte structuri organizatorice în care se lucrează foarte bine. (...) SRI când are lucruri consistente care ţin de securitatea naţională are obligaţia legală să informeze", a explicat Ţuţuianu. 

Referitor la cei care au generat violenţele din 1 februarie, Adrian Ţuţuianu a spus că nu are elemente noi. 

"Nu există nicio informaţie nouă. Au fost membri ai unor galerii de fotbal, sunt cred 86 de persoane în cercetare penală, s-au aplicat câteva zeci de sancţiuni contravenţionale, există un număr de persoane care sunt în arest preventiv, ceea ce înseamnă că un procuror, analizând datele, a făcut asemenea propunere instanţei de judecată şi, de asemenea, un număr de persoane se află în control judiciar. Dacă adunăm contravenţiile cu infracţiunile constatate trecem de 150 de persoane", a adăugat Ţuţuianu. 

Directorul SRI, Eduard Hellvig, şi ministrul de Interne, Carmen Dan, au fost audiaţi, joi, la Comisia parlamentară de control asupra activităţii SRI privind protestele din stradă.