Curtea Constituțională a explicat de ce a hotărât ca deciziile instanțelor penale trebuie să fie redactate odată cu pronunțarea soluției.

Redactarea hotărârii judecătoreşti după ce a fost pronunțată soluția, într-un dosar penal, aduce atingerii dreptului la acces la instanță. CCR a motivat decizia prin care a stabilit că anumite prevederi ale Codului de procedură penală sunt neconstituționale. Este vorba despre acele prevederi care permit judecătorilor, în cazurile penale, să redacteze hotărârile de judecată după pronunțarea soluțiilor.

În opinia magistraților CCR, acest lucru este de natură să lipsească persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie. De asemenea, aduce atingere dreptului la un process echitabil.

CCR a publicat motivarea deciziei, dată la începutul lunii aprilie, prin care a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală privind motivarea hotărârilor judecătoreşti.

„Curtea reţine că motivarea hotărârilor judecătoreşti îndeplineşte câteva funcţii importante: reprezintă un mecanism de control al instanţei, care trebuie să demonstreze că hotărârea sa este legală, dreaptă şi corectă, în fapt şi în drept, reprezintă o înscriere oficială a argumentelor în favoarea soluţiei, inspiră un sentiment de încredere socială şi constituie un control democratic al administrării justiţiei, întăreşte principiul autorităţii de lucru judecat şi al prezumţiei de nevinovăţie, reprezintă temeiul executării hotărârii judecătoreşti, precum şi al contestării acesteia la o instanţă superioară”, se precizează în document.

Motivarea permite inculpatului să-și exercite drepturile

Cu alte cuvinte, motivarea în fapt şi în drept a hotărârii judecătoreşti este relevantă deoarece permite inculpatului să-şi exercite în mod util dreptul la o cale de atac. De asemenea, este importantă, într-un sens mai general, în măsura în care asigură buna administrare a justiţiei şi previne cazurile de arbitrar.

„Obligaţia de motivare contribuie, de asemenea, la obţinerea încrederii publicului şi a inculpatului în decizia la care s-a ajuns şi permite identificarea unei posibile părtiniri din partea judecătorului şi remedierea acesteia”, a mai arătat CCR.

De ce trebuie ca motivarea să fie dată împreună cu soluția

Prin urmare, Curtea constată că redactarea hotărârii judecătoreşti prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată, respectiv a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa se pronunţă asupra apelului (motivarea în fapt şi în drept) ulterior pronunţării minutei (soluţiei) este aptă să lipsească persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie.

„Totodată, Curtea constată că punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive anterior motivării în fapt şi în drept a acesteia este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea, ca valori supreme în statul de drept”, precizează instanţa constituţională.

Curtea mai spune că, deşi motivarea hotărârii judecătoreşti constituie o veritabilă garanţie a procesului echitabil şi înfăptuirii justiţiei, reglementarea redactării sale ulterior pronunţării soluţiei transformă acest act într-o sancţiune pentru inculpate. Acesta este obligat să aştepte un termen nedeterminat redactarea şi comunicarea hotărârii motivate pentru a-şi exercita dreptul la formularea căilor de atac extraordinare.

Formularea căilor de atac devine iluzorie

Mai mult, se arată în motivare, CCR reţine că dreptul la formularea căilor de atac extraordinare devine iluzoriu în condiţiile în care, în intervalul scurs între momentul pronunţării hotărârii şi data motivării şi comunicării acesteia, există posibilitatea ca persoana condamnată să execute o mare parte din pedeapsă sau chiar pedeapsa, în integralitatea ei.

Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art.400 alin.(1), ale art.405 alin.(3) şi ale art.406 alin.(1) şi (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Acestea sunt contrare  dispoziţiilor constituţionale ale art.1 alin.(3), ale art.21 alin.(1) şi (3), astfel cum se interpretează potrivit art.20 din Constituţie şi prin prisma art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art.124 alin.(1) şi ale art.129 din Constituţie.

De asemenea, sunt contrare prevederilor art. 5 paragraful 1 lit.a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În plus, dispoziţiile art.400 alin.(1) şi ale art.405 alin.(3) din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor art.23 alin.(11) din Legea fundamentală, au argumentat judecătorii constituţionali.