Experimentul Stanford a scos la suprafață cele mai întunecate trăsături ale personalității umane. De asemenea, toţi psihologii afirmă că mediul din copilărie influențează covârşitor de mult viaţa adultului, iar experimentul Stanford este o mărturie clară în acest sens.

Totul despre unul dintre cele mai şocante experimente psihologice realizate vreodată în istoria omenirii, este vorba despre experimentul Experimentul Stanford, realizat de psihologul Philip Zimbardo care a simulat condiţiile unei închisori reale în subsolul clădirii Universităţii Stanford, din America.

Condiţiile în care a avut loc experimentul Stanford

Denumirea originală a acestui test ştiinţific a fost Stanford Prison Experiment iar scopul principal a fost tortura psihologică şi depersonalizarea individului. Era exclusă orice formă de violenţă fizică, cu toate că în cele din urmă este discutabil dacă nu cumva aceasta ar fi fost şi ea prezentă.

Iniţiatorul experimentului a fost psihologul american Philip Zimbardo, profesor în cadrul Universităţii Stanford din Statele Unite ale Americii. El şi-a dorit să afle cum reacţionează oamenii în diversele situaţii de viaţă, atunci când sunt supuşi unei presiuni psihologice extreme.

Totodată, cercetătorul american era curios să afle care este factorul determinant al violenţelor din închisori, în special al abuzurilor care provin din partea gardienilor. Pentru a realiza acest experiment, Zimbardo a cules 70 de participanţi pe care i-a testat psihologic şi clinic, asigurându-se, totodată că nu aveau antecedente penale sau probleme cu drogurile.

Sursa foto: Netflix

Experimentul Stanford s-a desfăşurat în 1971

Durata iniţial stabilită fusese de două săptămâni, însă, din cauza amplorii evenimentelor acesta a fost întrerupt după numai 6 zile, cu maxime regrete în cele din urmă.  Dintre cei 70 de participanţi, psihologul american a selectat numai 24 de bărbaţi, cărora le-a spus că vor fi plătiţi pentru fiecare zi în care vor participa la închisoarea simulată.

Ei au fost împărţiţi în două categorii, 12 prizonieri şi 12 deţinuţi. Li s-a spus în ce constă rolul fiecăruia şi care sunt limitele la care pot recurge. Gardienii fuseseră instruiţi să folosească orice metodă de tortură psihologică iar deţinuţilor le fuseseră atribuite numere lipite pe haine, fiind identificaţi după acestea.

Scopul experimentului: să inducă prizonierilor dezorientare, depersonalizare şi dezindividualizare

Astfel, subsolul Universităţii Stanford fusese amenajat astfel încât să semene cu o închisoare reală: pereţii albi, fără ferestre; celule mici şi înghesuite; gardieni cu ochelari de soare pentru a evita contactul vizual cu prizonierii; haine insalubre pentru prizonieri; condiţii de detenţie precare, lipsa ceasurilor, etc.

Totodată, gardienii au creat şi aşa-numita celulă privilegiu unde aveau să fie plasaţi deţinuţii obedienţi. La polul opus, fusese creată o celulă tip carceră, în care aveau să fie puşi aceia care iscau revolte sau nu se supuneau ordinelor.

Au fost simulate chiar şi procedurile de verificare a îndeplinirii condiţiilor pentru liberare condiţionată, chiar dacă verdictul general era de respins.

Amploarea şi degenerarea experimentului

Pentru a fi introduşi în această închisoare simulată, prizonierii au fost luaţi din propriile case, încătuşaţi şi transportaţi la sediul închisorii. Acuzaţia: jaf armat. Acolo au fost amprentaţi, fotografiaţi şi supuşi procedurilor de încarcerare.

S-a urmărit pe cât posibil simularea cât mai fidelă a condiţiilor de arestare şi detenţie din realitate. În prima zi de încarcerare, prizonierii au fost liniştiţi. Totuşi, din a doua zi, au început revoltele acestora. După numai 36 de ore, unul dintre deţinuţi a început să se comporte foarte ciudat, să urle şi să aibă manifestările unui nebun. În aceste condiţii, psihologul Philip Zimbardo a fost nevoit să-l scoată pe acesta din cadrul experimentului.

La rândul lor, gardienii au manifestat tendinţe spre sadism în privinţa prizonierilor. I-au tratat cu maximă asprime, le-au creat condiţii foarte grele de detenţie, îi trezeau în mijlocul nopţii pentru a-i pune să-şi memoreze numerele atribuite ca identitate, îi dezbrăcau şi le interziceau activităţile de igienă corporală. Unii dintre gardieni au obligat deţinuţii să îşi facă nevoile în nişte găleţi pe care erau forţaţi să le ţină în propriile celule.

Li s-au luat saltelele şi au fost obligaţi să doarmă pe ciment. Unora li s-a interzis chiar accesul la alimente. De cealaltă parte, prizonierii au început să se revolte, iar unii dintre aceştia şi-au luat rapid în serios rolul de "deţinut", uitând chiar şi numele lor real şi identificându-se cu numărul pe care-l purtau pe îmbrăcăminte.

Întreruperea experimentului

Din cauza scăpării de sub control a experimentului, acesta nu a mai durat două săptămâni, astfel cum se dorise iniţial, ci numai 6 zile. Dintre cei peste 50 de observatori ai acestui test psihologic, numai psihologul Christina Maslach a obiectat asupra moralităţii experimentului şi lipsei de etică a procedurilor aplicate de către gardieni.

Prin urmare, aceasta l-a convins pe Zimbardo să anuleze experimentul. Chiar şi în aceste condiţii, atât gardienii cât şi prizonierii au manifestat o oarecare greutate în a se readapta realităţii. Ei începuseră să creadă că ceea ce trăiau nu mai era un simplu experiment ci realitatea însăşi.

Iată cât de important este psihologicul unei persoane! Chiar şi în condiţiile în care este informată că ceea ce trăieşte este un experiment, mintea ajunge să fie atât de convinsă de brutalitatea comportamentului celorlalţi "participanţi la experiment" încât ajunge să se identifice cu rolul atribuit: prizonier sau gardian.

Care au fost concluziile experimentului Stanford?

S-a demonstrat că persoanele sănătoase mintal, dacă sunt plasate în circumstanţe deosebite, pot deveni agresive şi dominatoare. Astfel, s-a ajuns la concluzia că mediul în care trăieşte individul joacă un rol enorm de important în comportamentul acestuia.

În urma experimentului Stanford, s-a observat că gardienii aveau tendinţa să devină agresivi şi recurgeau la tot felul de metode inedite de a creea suferinţă psihologică prizonierilor. Ba mai mult, ei manifestau o plăcere ieşită din comun atunci când îşi atribuiau rolul de autoritate arbitrară şi îi făceau să sufere pe supuşii lor.

Prin urmare, psihologul a înţeles că atitudinile omului se pot schimba în funcţie de factorii săi interni. Iar aceştia din urmă, sunt direct influenţaţi de presiunile psihologice exercitate de mediul exterior.

Aproximativ o treime din rândul gardienilor au manifestat tendinţe sadice autentice, pe care în cele din urmă nici ei nu şi le-au explicat. Unii dintre aceştia au răspuns că nici nu au ştiut că ar fi putut recurge la asemenea comportamente.

Aşa s-a constat cât de misterioasă este fiinţa omenească. Un om aparent sănătos mintal poate ajunge un călău dacă mediul este suficient de convingător şi constrângător. Rezultă că rolurile sociale pot afecta cu siguranţă dezvoltarea personalităţii unui om, relatrază psihologiagandului.ro.