Există primul voluntar care s-a oferit să testeze vaccinul împotriva coronavirus. Video în articol
- Antonia Hendrik
- 17 martie 2020, 20:07
Prima persoană care s-a oferit voluntar este o mamă de 43 de ani din Seattle. "Aceasta este o oportunitate uimitoare pentru mine de a face ceva", a spus Jennifer Haller.
Vaccinul nu poate provoca Covid-19, dar conține un cod genetic inofensiv copiat din virusul care provoacă boala. Experții spun că va mai dura multe luni până vor afla dacă va funcționa acest vaccin.
Jennifer Haller este manager la o companie în domeniul IT. Aceasta s-a arătat încântată de decizia pe care a luat-o mărturisind că nu are nicio problemă de sănătate, este sprijinită de cei dragi și se mândrește că poate contribui la salvarea vieților omenești.
Femeia va fi monitorizată timp de 14 luni, în care îşi va prezenta temperatura, simptomele şi efectele secundare. Alţi trei participanţi la studiu au primit vaccinul, iar în total vor fi 45 de participanţi.
„Studiul a fost lansat în timp record, e un pas important în această luptă”, a spus medicul Anthony Fauci de la institutul din Seattle. Peste 182.000 de oameni din toată lumea au fost infectaţi cu COVID-19, iar mai multe de 7000 de persoane au murit.
Dr. John Tregoning, expert în boli infecțioase la Imperial College London, Marea Britanie, a declarat: „Acest vaccin folosește o tehnologie preexistentă. S-a făcut la un standard foarte ridicat, folosind lucruri despre care știm că sunt sigure de utilizat la oameni, iar cei care participă la proces vor fi foarte atent monitorizați". "Da, acest lucru este foarte rapid - dar este o cursă împotriva virusului, nu unul împotriva celuilalt ca oameni de știință, ci totul se face în beneficiul umanității", a declarat expertul potrivit BBC.