Exclusiv. Iuliana Marciuc, dezvăluiri despre Căminul de bătrâni infectaţi cu COVID-19 din Mogoşoaia
- Simona Ionescu
- 27 mai 2020, 16:29
Coronavirusul a fost adus din spital
Avocatul Katia Cicală, proprietarul căminului „Patru Generaţii”, ne-a declarat în exclusivitate: „Încă de la începutul declarării pandemiei, am luat măsuri. Am făcut acele circuite, astfel încât cei din cămin să fie protejaţi. Nimeni nu intra, nimeni nu ieşea decât prin puncte bine stabilite. Nimeni nu umbla pe unde nu avea treabă. Cei de la DSP Ilfov chiar m-au lăudat. Până în urmă cu două săptămâni, nu am avut nici un caz de infectat. Atunci, unul dintre pensionarii noştri a fost dus la spital, pentru că avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la picior. A fost transportat cu salvarea. Vreau să menţionez că atunci când a fost internat, i s-a făcut testul şi a ieşit negativ. La două săptămâni după ce a fost externat, au apărut simptomele de coronavirus.
Sunt deja 40 de ore de când nu mai dorm. Ţinem legătura cu fiecare spital unde au fost duşi, dar şi cu familiile lor. Ne-am organizat ca la război. Nu am uitat că ei suferă şi de boli cronice. O dată cu transportul pacienţilor, am trimis cu ei şi schema de tratament, dar şi medicamentele pe care le iau, precum şi ultima scrisoare medicală a fiecărui pacient, din care reiese comorbidităţile acestora sau alte probleme de sănătate pe care le au. Colaborăm în continuare cu spitalele, pt că o parte din medicamente nu au ajuns o dată cu bolnavii. S-au pierdut probabil prin salvări. Acum noi alergăm prin farmacii să cumpărăm medicamentele pierdute şi apoi la spitale să le ducem.
La această oră, căminul de bătrâni „Patru Generaţii” din Mogoşoaia ne este complet gol. Mai sunt doi rezidenţi, plus o infirmieră, toţi testaţi negativ. Restul pensionarilor se află internaţi la spitalele de specialitate pentru tratarea COVID-19. În clădire s-a făcut până acum de două ori decontaminare specială”.