Exclusiv. Ion Cristoiu, 55 de ani de presă. Amintirile unei cariere ce a început în 1967. Aș fi fost un foarte bun analist la SRI. Video

Jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit în podcastul moderat de Ionuț Cristache despre activitatea impresionantă, de 55 de ani, pe care a avut-o în presa din România.

Ion Cristoiu, fondatorul cotidianului „Evenimentul Zilei”, a vorbit, astăzi, în cadrul podcastului realizat de Ionuț Cristache pentru evz.ro, despre cei 55 de ani de activitate din presă. 1967 este anul în care celebrul jurnalist a debutat într-un domeniu în care avea să se remarce.

Ion Cristoiu, despre cei 55 de ani de presă

„13 decembrie 1967, debutul meu în presă. 55 de ani de presă. M-am întâlnit odată cu DR Popescu și mi-a spus că, uneori, trebuie să mai oprești câte o lucrare. Jurnalul lui Mihai Sebastian este jurnalul unor lumi care puteau să fie, el fiind omorât de o camionetă, în 45 sau 46. Este vorba de cercetare, iată ceva care o să enerveze. Eu am vrut să scriu o carte despre Stalingrad, cum s-a schimbat soarta războiului acolo. Am fost acolo în două călătorii. În a doua, am avut o mașină împreună și am fost la diferitele locuri de văzut. Desigur, mi-am dat seama că trebuia să citesc despre Războiul din Est.

Un alt specific al meu, ca gazetar, este că sunt foarte serios cu sursele. Exemplu: am făcut rost de cartea de muncă a lui Ceaușescu pe care am reprodus-o într-o carte de-a mea, ca document istoric. Problema mare este că eu nu pot să invoc sursa, pentru că ea trebuie legitimată prin prezența ei în arhive, sau chiar la un colecționar. Sunt unul dintre aceia care atunci când dau de un pasaj unde este invocat, să zicem, un decret regal, eu mă duc să văd decretul. Jumătate din cercetarea mea a confirmat că erau minciuni. E foarte importantă verificarea.

Descoperă companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România în Capital Top 100 Performeri din Sănătate, ediția 2024! Acum la chioșcuri și pe edituradecarte.ro

Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult

Am vrut să scriu o carte despre relația CIA cu societatea civilă, și mai ales în anul 1975, unde au avut trei comisii de anchetă. La un moment dat, era vorba despre o întâlnire a președintelui Ford cu conducerea New York Times. Aveam nevoie de confirmarea acestei întâlniri. Și am găsit în arhiva Ford programul acelei zile. Acest lucru este foarte costisitor într-o lume în care nimeni nu mai verifică nimic. Nu am terminat mai multe lucrări. Apoi, și activitatea de presă îmi mănâncă mult timp”, a spus Ion Cristoiu.

„Nu știu dacă va scrie cineva o carte de istorie despre Ciucă”

„Cu excepția anilor 90-96, când am scris editoriale de istorie, acum e pierdere de timp vizavi de personalitățile momentului. Nu știu dacă va scrie cineva o carte de istorie despre Ciucă… Când am luat premiu la Gala Capital și Evenimentul Zilei, redacția a trimis o mașina, evenimentul începea la 19, 30 și, pe drum am urmărit ce zice cancelarul Austriei. L-am apostrofat pe scenă, la Gală, dar trei sferturi din redacție nu știa despre aceste declarații… Sunt un om curios, nu e vorba de gazetărie. M-am născut curios, o curiozitate care poate fi de gazetar, dar și de istoric”, a mai precizat Ion Cristoiu.

„Aș fi fost un foarte bun analist la SRI. În anii 90, când era Măgureanu director, el avea un adjunct care a spus asta. Am un întreg perete despre istoria serviciilor secrete. Sunt specialist. Aici, problema este analiza. Omul de pe teren primește ordin să urmărească pe X, nu știe de ce, nici nu trebuie să știe. El este obligat să transcrie tot, analistul pune cap la cap lucrurile. Asta fac și în articolele mele, închegându-se o imagine de ansamblu, o explicație. (…)

Un moment fundamental în cariera mea este articolul publicat pe 16 februarie 1990, în Expres, ”O după amiază cu multe întrebări”. Eram în toiul entuziasmului față de ceea ce numesc eu lovitura de stat. Nu aveam nici un document, numai înregistrarea acelei după amieze de la TVR. Editorialul a fost confirmat ulterior. Instrumentul de lucru era nefirescul, anormalul. Spuneam așa: vine directorul Editurii Tehnice, asta era Ion Iliescu (era ora 14), și spune că a luat legătura cu Victor Stănculescu care era ministrul Apărării, singurul care conducea țara la acel moment.

Iliescu spune că i-a zis că a întors o coloană de blindate de la Pitești și că la Sibiu se întâmplă ceva. Întrebarea era firească: de când ministrul Apărării îi raportează unui director de editură. Era ceva în neregulă… Eu am sesizat primul cum de Securitatea a deschis porțile, eu am sesizat primul că nu a fost o revoluție în direct, era niște tipi care vorbeau, într-un studio. În proză, nefirescul l-a folosit Marin Preda care are ca termen ”cu X se întâmplă ceva”. Preda pornește în proză de la următorul lucru: ființa umană este plină de clișee. Altfel, dacă n-am trăi prin rutină ne-ar lua dracu. Intri în lift și te gândești dacă să apeși sau nu… Problema este că, în momentul în care cineva iese din rutină, ceva este în neregulă. Întotdeauna, când eram tânăr, în relațiile cu femeile, pe mine m-a preocupat să știu, să știu dacă e cu altul. Dacă aflam așa ceva, evacuam imediat persoana din mintea mea. Nu eram gelos, eram curios. Curiozitatea.”