Exclusiv. Heirupism general pe litoral. Cum acționează, în stațiuni, organele de control

Exclusiv. Heirupism general pe litoral. Cum acționează, în stațiuni, organele de control

Sancționați, doar agenții economici. Turiștii, nu

Nici un turist de pe litoral nu a fost amendat pentru nepăstrarea distanțării fizice sau nepurtarea măștii în spațiile aglomerate, deși, mai ales la Vama Veche și Mamaia, oamenii s-au plimbat și s-au distrat umăr la umăr. „Păi turistul de azi, e alegătorul din toamnă, cum să îl amendezi ?”, comentează un localnic. Doar poliția poate interveni în modul de manifestare al turiștilor, nu inspectorii cu atribuții de control.

   

„Degeaba este sancționat administratorul de plajă, sau cel de terasă, sau hotel, dacă turiștii lor nu respectă condițiile de distanțare. Agentul economic este autorizat să facă comerț. Nu poate interveni la o masă să afle dacă este familie, nu poate impune distanțarea socială, pentru că nu are atribuții în acest sens”, explică șeful unei terase din Vama Veche.

Agenții economici au obligația să marcheze pe jos, să pună panouri de informare, să ceară angajaților să poarte mască. Operatorii economici nu pot impune salariaților să intervină pentru respectarea distanțării sociale la clienții pe care îi au. Nu au pârghii. Nici să îi legitimeze nu au voie. „Cum ar fi să vină un ospătar și să ceară buletinul turistului? S-ar crea un precedent periculos pentru societate”, a declarat și un polițist constănțean.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News