Exclusiv! Grevă fără precedent la Floreasca! Se întâmplă chiar acum

Exclusiv! Grevă fără precedent la Floreasca! Se întâmplă chiar acum

Mai mulți medici de la Spitalul Floreasca au protestat, în scris, luni dimineața, și au luat apărarea chirurgului Mircea Beuran. Iar această roată pe care câțiva angajați de la Floreasca au pornit-o, a ajuns, luni seară, de proporții nemaîntâlnite în sistemul medical. Chiar acum lista circulă și se adună semnături.

Un gest demn de aplaudat a medicilor și a personalului auxiliar de la Spitalul de Urgență Floreasca marchează un moment istoric, spun sursele EVZ.

„Niciodată nu s-au strâns atâtea semnături în semn de solidaritate cu un coleg”, ne-a declarat, luni seara, un medic al spitalului de urgență.

Se pare că numărul semnăturilor strânse în semn de solidaritate a mai avut un singur precedent, asemănător:

„Când Vlad Voiculescu l-a pus în funcția de manager pe chirurgul Pană, din cauza unor divergențe între dânsul și cei de la Unitatea de Primiri Urgențe, toți medicii urgentiști și-au depus demisiile în bloc! Dar acel eveniment a fost de mică amploare compartiv cu rezultatul de mâine. Până marți seara tot spitalul va avea semnătura pusă pe această scrisoare de protest a angajaților de la Floreasca. E un gest fără precedent, niciodată nu a fost o echipă atât de mare, atât de unită.

Mircea Beuran nu a fost un om popular, care să stea să-ți gâdile orgoliul sau să te întrebe dacă ai avut o zi bună. Dar a fost un profesionist desăvârșit întotdeauna, a fost om de echipă și un foarte bun dascăl. Tuturor a dat o lecție prin gestul lui de a interveni și de a salva situația regretabilului incident din blocul operator.”, a explicat un medic, în exclusivitate pentru evz.ro, care spune că preferă să rămână anonim până la momentul în care se publică lista cu semnăturile strânse.

Așadar, medicii fac scut în jurul chirurgului, semnalând derapajele venite din partea Ministerului Sănătății în ceea ce privește ancheta, retragerea acreditării spitalului și demiterea profesorului din funcția de șef secție. „Pacienții din provincie vor merge direct către alte spitale din Capitală în lipsa acreditării. De aici, fiecare să tragă ce concluzii dorește”, mai spune medicul.

 

Scrisoarea către Ministerul Sănătății

Mai mulți medici de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București îi iau apărarea printr-o scrisoare deschisă chirurgului Mircea Beuran, demis de ministrul Sănătății de la șefia Clinicii de chirurgie după ce o pacientă a fost arsă în timpul unei operații și apoi a murit. Raportul INML ar fi arătat că nu arsurile au fost cauza decesului.

În scrisoare, medicii semnatari anunță că își întrerup activitatea ”în interesul nostru și al pacienților” și că vor trata doar urgențele majore.

Medicii numesc evenimentul tragic ”incident medical regretabil” și denunță o presupusă ”lipsă a respectului și deontologiei tuturor celor implicați”.