EXCLUSIV EVZ. Baronii penali din PSD au stors bani până și din suferința bolnavilor

EXCLUSIV EVZ. Baronii penali din PSD au stors bani până și din suferința bolnavilor

Ultimele anchete ale DNA deschise împotriva unor președinți de Consilii Județene au dezvăluit o nouă metodă de sifonare a banilor publici: prin acordarea frauduloasă a contractelor din sistemul de sănătate.

Fonduri uriașe sunt direcționate de șefi de județe către firme de casă sau către afaceriști care dau șpagă. Detaliile apar în dosarele de la DNA ale unor baroni locali: Adrian Duicu, Victor Mocanu, Gheorghe Bunea-Stancu, Ion Prioteasa sau Aristotel Căncescu.

Fraude la programe

Un nou caz a ieșit la iveală ieri, după ce procurorii au făcut percheziții la președintele CJ Ialomița, Silvian Ciupercă (PSD), la mai multe societăți comerciale și la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slobozia. Procurorii au indicii că modul în care a fost achiziționat un program informatic de gestiune a activității a fost unul fraudulos.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit DNA, spitalul a încheiat într-o singură zi trei contracte, prin achiziţie directă, toate situate ca valoare sub plafonul de 30.000 de euro impus de lege pentru metoda achiziției directe. Totul în condițiile în care un program similar exista deja în instituție. Anchetatorii au indicii că și achiziţionarea altui program informatic, pentru emiterea rețetelor în format electronic, deși SJU avea un astfel de program pus la dispoziție gratuit de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În timpul monitorizării lui Ciupercă, președintele CJ i-a cerut managerului să angajeze o asistentă medicală, cu contract de prestări servicii, iar Olaru a fost de acord.

În schimbul serviciului, medicul Vasile Olaru i-a cerut președintelui CJ să declanșeze procedura de scoatere la concurs a postului, deoarece voia să-l poată ocupa fără a mai parcurge procedura de delegare în această funcție.

Pile la minister

O altă parte a anchetei privește modul în care Ciupercă a intervenit pe lângă un consilier din Corpul de Control de la Ministerul Sănătății pentru a întocmi un fals un raport de control la spital. În dosarul deschis ieri, Silvian Ciupercă mai este cercetat pentru concesionarea ilegală a 475 de hectare și pentru intervenții la ANAF în problema falimentului Ultex Țăndărei.

Cu ochii pe Ginecologie

Președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea-Stancu (PSD), a fost trimis în judecată pentru șase fapte de corupție, legate de modul în care a dirijat lucrări publice către firma lui sau către societățile unor prieteni. Era vorba de firma Concivia SA - pe care Bunea-Stancu o controla indirect - și de firmele Tancrad Galați și Tancrad Construct Brăila. Dintre contractele frauduloase, două privesc unități medicale: „Lucrări de reabilitare, amenajare și modernizare spații medicale în proiectul «Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Brăila» și «Lucrări de reabilitare, amenajare și modernizare spații medicale în proiectul Echiparea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila»”. Pentru ambele cazuri s-au dat alte două contracte de „Lucrări suplimentare”, către aceleași firme. Prejudiciul adus brăilenilor: 2.924.817 de lei.

Maternitatea aparentă

Fostul președinte al CJ Buzău, Victor Mocanu (PSD), în prezent senator, este judecat pentr 17 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Totul s-a întâmplat în perioada în care conducea județul și are legătură cu plăți făcute pentru a inaugura, aparent, noul sediu al Maternității. Mocanu a aprobat furnizarea și închirierea unor echipamente medicale pentru ca în fața votanților să arate că Maternitatea este funcțională. Prejudiciul: 503.563 de euro.

Corupție la Ambulatoriu

Președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa (PSD), este cercetat DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu pentru acordarea ilegală a unor contracte publice. Lucrările erau date unor firme agreate. Contractele: „Proiectarea și execuția punctului de operare aeromedicală SMURD”, „Reabilitare, modernizare și echipare a ambulatoriului de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova” și „servicii pentru Unitatea medico-socială UMS Bechet”. Prejudiciu: 2 milioane de euro.

Ordin la Urgențe

Președintele CJ Brașov, Aristotel Căncescu, a ajuns în arest săptămâna acesta după ce a fost acuzat de fapte de corupție legate de achiziții publice. Unul din contractele cercetate de DNA era cel de renovare a Spitalului Județean de Urgență Brașov. Deși în urma licitației a fost desemnată o altă firmă câștigătoare, Căncescu a solicitat expres subordonaților ca această licitație să fie adjudecată de firma amicului său, Gabriel Bâgiu. Contractul era de circa 20 de milioane de lei.

Radiologia și firma de familie

Președintele Cj Mehedinți, Adrian Duicu (PSD), a fost trimis în judecată, în iulie 2014, pentru zece infracțiuni diferite de corupție. Potrivit procurorilor, una din afacerile lui Duicu era strâns legată de fraudarea bugetului Asigurărilor Sociale. Societatea Romrad RMN SRL, controlată de Duicu, care avea asociați pe mama și soția acestuia, a obținut sume uriașe de bani din bugetul CAS, în anii 2012- 2013. A primit 3.595.762 de lei, adică 70% din totalul sumelor decontate de CAS. Duicu a fost interceptat atunci când intervenea la șefii locali de la Asigurările de Sănătate pentru a deconta banii mai repede. În plus, baronul făcea intervenții pentru a atribui fraudulos un alt contract de achiziție publică, pentru o firmă apropiată. Era vorba de achiziționarea de echipamente medicale și de mobilier necesar utilării blocului materno- infantil din cadrul Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.