EXCLUSIV Elveția cere ajutorul Academiei Române în pandemia de COVID-19. Acad. Victor Voicu: „Iată de ce acest virus este atât de agresiv” (I)

EXCLUSIV Elveția cere ajutorul Academiei Române în pandemia de COVID-19. Acad. Victor Voicu: „Iată de ce acest virus este atât de agresiv” (I)sursă: arhivă

Academia Română a publicat volume de cercetare intitulate „Pandemia COVID-19 în România” (primul în 2020, al doilea în 2021), în care academicienii Victor Voicu, Costin Cernescu și prof. dr. Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române, au abordat aspecte clinice, epidemiologice, patogenice și farmacoterapeutice ale bolii COVID-19. O altă lucrare de cercetări despre infecția cu virusul SARS-COV-2 urmează să fie publicată, însă de această dată în Elveția.

În cercetările sale, Academia Română a analizat originea virusului SARS-COV-2, evoluția sa în România, modul de transmitere, felul în care se manifestă boala COVID-19 în cazul pacienților cu comorbidități, tratamentul aplicat celor infectați, consecințele bolii asupra organismului uman etc.

Cercetările Academiei Române despre COVID-19, solicitate în Elveția

Vicepreședintele Academiei Române, academicianul Victor Voicu, printre altele și profesor de toxicologie și specialist în decontaminare, a oferit ziarului Evenimentul Zilei un interviu în care a vorbit despre cercetările sale în legătură cu felul în care are loc infectarea propriu-zisă a organismului uman cu SARS-COV-2, particularitățile acestui virus agresiv, consecințele cu adevărat îngrijorătoare ale bolii și altele.

Sabina Popescu: Am înțeles că Elveția a cerut ajutorul Academiei Române în ceea ce privește pandemia de coronavirus și urmează să publicați o carte pe această temă. Puteți explica despre ce e vorba?

Victor Voicu: Este vorba despre volumul „Hipertensiunea și insuficiența cardiacă în boala COVID-19”, ediția a II-a. Editorii sunt Victor Voicu, Maria Dorobanțu, Giusepe Mancia. În acest volum eu mă ocup de funcția endotelială în SARS-COV-2, mecanisme și consecințe, scriu despre enzima de conversie 2 - relații de funcționare, comorbidități cardiovasculare, hipertensiunea ca factor de comorbiditate, stresul oxidativ și corelații patogenice cu hipertensiunea arterială etc.

Academicianul Victor Voicu/ sursă: arhivă EvZ

Sabina Popescu: Când urmează să fie publicat volumul acesta?

Victor Voicu: Ar trebui să termin de scris în primăvară (n.r. 2022).

[În acest context, Evenimentul Zilei a înaintat o solicitare către Ministerul Sănătății pentru a afla dacă autoritățile române au consultat părerea specialiștilor de la Academia Română în gestionarea pandemiei de coronavirus. Până la momentul redactării acestui articol, Ministerul Sănătății nu a revenit cu un răspuns oficial, însă atunci când o va face, vom publica poziția autorităților.]

Virusul SARS-COV-2 îndeplinește toate criteriile unei arme biologice

Sabina Popescu: Într-un interviu oferit la începutul pandemiei de coronavirus ați precizat că virusul ar părea scăpat din laborator și că ar fi o armă biologică. În prezent, la aproape doi ani de la izbucnirea pandemiei, cum comentați apariția virusului? 

Victor Voicu: Într-adevăr, am spus într-un interviu că virusul pare scăpat din laborator nu în mod intenționat, ci dintr-o eroare. Evident, lumea este foarte preocupată de acest aspect. Vorbim despre coronavirusuri înrudite, care au declanșat mai multe epidemii în zona asiatică, în sud-estul Asiei. Acestea prezintă aspecte virale oarecum apropiate structural, patogenic, însă acest SARS-COV-2, ca entitate care generează boala COVID-19, este mai agresiv decât predecesorul său. Se spune că ar fi fost nevoie de 20 de ani ca să se ajungă aici, pentru că există o gazdă intermediară între speciile purtătoare. 

Sabina Popescu: Care este, în opinia dvs, gazda intermediară?

Victor Voicu: Din păcate, la această întrebare nu s-a găsit un răspuns, fapt care generează dubii. Acest lucru sugerează că a fost făcut în laborator, prin transferuri repetate pe culturi etc, ceea ce se întâmplă, de fapt, și în lumea reală în pandemie. Au apărut alte variante de virus care se caracterizează prin creșterea virulenței, contageniozității și patogenicității. Este vorba despre agresivitatea virală, afinitatea față de receptor (o enzimă care se găsește pe membrana celulară, aproape la nivelul tuturor țesuturilor - atenție, aproape la nivelul tuturor țesuturilor!), la foarte multe specii, inclusiv la cele din preajma omului. Astfel, animalele pot fi purtătoare, pot transmite virusul și se pot îmbolnăvi.

Sabina Popescu: Revenind la conceptul de armă biologică…

Victor Voicu: Haideți să vorbim pe lucrurile pe care le vedem, le înțelegem, le determinăm, le identificăm. Caracteristicile din volumul I sunt preluate de mine și prelucrate de la oameni de știință. Eu folosesc informația scrisă. Aici nu este literatură, ci știință. Aceste circa 13-15 criterii care definesc arma biologică sunt îndeplinite fără ezitare de către SARS-COV-2. Stimați contemporani, se vede. 

Arma biologică trebuie să te invalideze, să te vulnerabilizeze, să te și omoare din când în când astfel încât să genereze anxietate la nivel populațional. Trebuie să dezorganizeze economiile și moralul populației.

Cum trebuie să înțelegem, de fapt, procesul de infectare 

Sabina Popescu: Cum pornește procesul efectiv de infectare cu SARS-COV-2?

Victor Voicu: Începutul ne interesează întotdeauna. Caracteristica acestui virus este că se leagă de enzima de conversie 2. Noi avem tot felul de sisteme foarte complexe care fac ca organismul acesta viu să fie menținut într-un echilibru activ, adică fiecare componentă acționează pro și contra și menține funcțiile care generează starea de echilibru, homeostazia. Starea de echilibru înseamnă starea de sănătate. 

Această enzimă de conversie 2 este partea pozitivă a unui sistem care are și componente negative - vasoconstricție, scăderea debitului circulator, contractarea vaselor, tendință la proliferare, fibroza plămânului -, deci echilibrează sistemul care se numește renină-angiotensină-aldosteron. Fiecare dintre acești termeni reprezintă ceva extrem de important, o succesiune și o interrelație care echilibrează partea negativă a acestui sistem. 

Atunci când e atacată de virus, care se leagă de această enzimă de conversie 2, prin anumite mecanisme SARS-COV-2 intră în celulă. Virusul nu se multiplică pe cont propriu (ca în cazul bacteriilor), ci pe seama genomului celulei-gazdă. Celula-gazdă ajunge, pe baza informațiilor pe care le furnizează structurile virale (ARN mesager), să dea niște comenzi și se sintetizează în celula gazdei umane toate componentele virusului. Acestea se asamblează și formează un nou virus. Nu vorbim despre un singur virus, ci despre populații virale de SARS-COV-2, care omoară celula și se împrăștie în continuare în organism. 

Acesta este fenomenul, așa trebuie să îl înțelegem. Virusul se dezvoltă pe seama celulei gazdă. Aici este secretul, pentru că, în acest context, cercetători foarte respectabili și prestigioși confirmă ceea ce am spus eu, anume că virusul pare scăpat din laborator.

Sabina Popescu: Stimularea imunității prin vaccin este, deocamdată, singura care a scăzut dramatic mortalitatea și formele complicate de boală. Sunt vaccinurile suficiente în cazul pacienților cu imunitate scăzută? Ce se întâmplă, de fapt, în cazul pacienților cu vulnerabilități?

Victor Voicu: În contextul în care individul prezintă așa zisele comorbidități, adică alte boli pe care le avea înainte de contaminare - hipertensiune, diabet, cancer, obezitate etc - care îl fac mai vulnerabil, asocierea cu infecția SARS-COV-2 poate fi gravă și poate pune viața în pericol. De fapt, când individul este vulnerabil, adică are verigi slabe în organism, nu se apără suficient de bine. Acest virus declanșează o perturbare a sistemului imun, care nu mai reacționează foarte coerent. Se produce un sindrom inflamator foarte accentuat, care se remarcă la nivelul întregului sistem al organismului uman. 

Să luăm hipertensiunea, care nu este deloc o boală banală. Endoteliul, acea pătură internă a vaselor de sânge, este extrem de important. Enzima de conversie 2 (receptor), fiind distribuită atât de amplu, poate conduce la alterarea endoteliului vascular, adică și el este perturbat în cazul bolnavilor. 

Victor Voicu: „Iată de ce acest virus este atât de agresiv”

Imaginați-vă că scoatem sângele din venă. El se coagulează în câteva minute, dacă nu îi punem anticoagulant. Acest lucru nu se întâmplă decât în patologie. Sângele circulă, nu se coagulează. Celulele din sânge nu se lipesc de pereții celulari, nu se produc tromboze, cum se produc în infecția cu SARS-COV-2. Este foarte grav și periculos și acest lucru poate pune viața în pericol. 

Fenomenul acesta de dereglare a mecanismelor de apărare a organismului îl pune pe pacient într-o situație foarte vulnerabilă. Procesul acesta poate să conducă la așa-zisa insuficiență multiplă a organelor, adică toate pot fi afectate - inimă, rinichi, ficat, chiar și sistemul nervos central - și intervine, în cele din urmă decesul.

Capacitatea plămânului de a prelua oxigenul și de a elimina dioxidul de carbon tinde spre 0. Chiar dacă îi dai pacientului oxigen, el nu mai are organ pentru a-l prelua și a-l transfera în sistemul circulator. Această unitate alveolo-capilară, prin care circulă oxigenul, e lezată. Oxigenul trebuie să aibă organ pentru a-l prelua, adică plămânul trebuie să prezinte o funcționalitate de 20-30%, dar dacă are o capacitate de doar 10-15%, lucrurile sunt dramatice. Plămânul trebuie să aibă o minimă funcționalitate pentru a se conserva.

Iată de ce acest virus este atât de agresiv. Prin pasajele de la individ la individ, se produc fenomene foarte interesante de adaptare și de creștere a virulenței, se produc modificări adaptative chiar în domeniul de legare de enzimă, de receptor. 

Va urma...