EXCLUSIV. Cum au demontat procurorii DNA „excepţia Papici” ridicată de vicepremierul Liviu Dragnea. REFERENDUMUL FRAUDAT

EXCLUSIV. Cum au demontat procurorii DNA „excepţia Papici” ridicată de vicepremierul Liviu Dragnea. REFERENDUMUL FRAUDAT

Curtea Supremă a respins la sfîrşitul săptămânii trecute toate excepţiile ridicate de avocatul lui Dragnea, care a cerut trimiterea dosarul la DNA, pentru refacerea urmăririi penale. Liviu Dragnea este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat anul trecut pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Procesul continuă la Curtea Supremă, iar doi dintre complici şi-au recunoscut faptele şi vor să fie judecaţi în procedura simplicată.

Una din excepţiile ridicate de avcaţii lui Liviu Dragnea. şi respinse de Curtea Supremă, privea un interviu dat de procurorul Lucian Papici. El spera ca judecătorii să trimită dosarul înapoi la DNA în baza acestei excepţii. Este vorba de excepţia privind "încălcarea principiului legalităţii şi imparţialităţii procurorului şef secţie Lucian Papici care a emis rechizitoriul".

  • Dosarul "Referendumul fraudat". Trădat de complici, Liviu Dragnea a ieşit transpirat de la Instanţa Supremă

Liviu Dragnea a arătat că, procurorul Gheorghe Bocşan care a instrumentat dosarul în intervalul 3 august 2012 – 8 mai 2013 a fost înlăturat din dosar de către procurorul ierarhic superior, Lucian Papici care a şi redactat mai apoi rechizitoriul, mai înainte ca acesta să dispună o soluţie în cauză.

  • ”DOSARUL REFERENDUMUL FRAUDAT”. Vicepremierul Liviu Dragnea, chemat astăzi în faţa magistraţilor de la Înalta Curte. PROCESUL ZILEI 

Interviul lui Lucian Papici

Sub acest aspect el a arătat că, interviul procurorului şef Lucian Papici publicat în Kamikaze nr.41 din 16-22-10.2013 demonstrează că înlăturarea din dosar a procurorului Gheorghe Bocşan - ,,nu vrea să meargă mai departe…dă înapoi,, - a fost determinată tocmai de faptul că acesta nu a dorit să-l cerceteze pe inculpatul Dragnea Liviu deoarece nu existau probe în dosar.

  • Papici: „Dragnea m-a amenințat onctuos, pe sub mustață”
  • Procurorul Papici: "Aflase (Dragnea n.r.) că urma să fiu chemat de Cazanciuc în biroul de la minister și-mi zice: „Domnul Papici, ce părere aveți de Robert?”

Liviu Dragnea a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art.264 CPP deoarece procurorul ierarhic şef Lucian Papici trebuia să aştepte ca procurorul Gheorghe Bocşan să dispună o soluţie în dosar de trimitere sau netrimitere în judecată şi ulterior să acţioneze conform dispoziţiilor art.264Cpp. Prin urmare a fost încălcat principiul legalităţii şi imparţialităţii urmăririi penale deoarece în derularea urmăririi penale în cauză s-a plecat de la prejudecata că Dragnea Liviu trebuie trimis în judecată cu orice preţ indiferent de probele aflate la dosar.

  • Lucian Papici a cerut CSM să-i apere INDEPENDENŢA. DNA: "Afirmaţiile denigratoare făcute de primul ministru îi afectează reputaţia profesională"

DNA: "La acest dosar a lucrat un colectiv de procurori!"

"Evenimentul zilei" prezintă cum au combătut procurorii DNA această excepţie. Potrivit procurorilor DNA, această critică este neîntemeiată. "Deşi inculpatul susţine că procurorul Gheorghe Bocşan a instrumentat cel mai mult acest dosar din analiza opisurilor documentelor din dosarul cauzei rezultă că un colectiv de procurori a instrumentat acest dosar, au efectuat acte de rumărire penală şi au administrat probe în diferite momente procesuale: REFERENDUM FRAUDAT. Complicii lui Liviu Dragnea: „Treizeci de voturi, că nu cădea ţara asta de treizeci de voturi ale noastre”. „Cât fac la treizeci de voturi?” „Trei ani!” „Poftim, bagă-mă în puşcărie!” 

  • La data de 3 septembrie rezoluţia întocmită de procurorii Mariana Alexandru şi Gheorghe Bocşan în dosarul nr.280/2012 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul Dragnea Liviu.
  • La data de 6 septembrie 2012 şi 19 septembrie 2012 procese verbale de aducere la cunoştinţă a învinuirii lui Dragnea Liviu şi de uzarea dreptului de a nu face declaraţii, îndeplinire a procedurii de citare întocmite de procuror Gheorghe Bocşan.
  • La data de 17 aprilie 2013 Dragnea Liviu formulează cerere de probaţiune iar prin rezoluţia din data de 26 aprilie 2013 procurorii Gheorghe Bocşan şi Lucian Papici soluţionează cererea şi îi comunică soluţia.
  • În perioada februarie – martie 2013 au fost audiaţia 35 martori înscrişi pe mai multe liste electorale de către procuror Gheorghe Bocşan sau de către ofiţeri de poliţie judiciară delegaţi de procuror.
  • Procese verbale de redare a convorbirilor telefonice întocmite în perioada noiembrie 2012 – ianuarie 2013 au fost întocmite de procuror Gheorghe Bocşan.
  • Solicitări DNA autorizaţii emise de ÎCCJ, corespondenţă Serviciul Tehnic, procese verbale redare rezumativă din perioada 4 septembrie 2012 – octombrie 2012 întocmite de procuror Gheorghe Bocşan.
  • Corespondenţă instituţii , inclusiv extrase ONRC, fişe de evidenţă a persoanelor,raport de constatare grafoscopică prelevare specimene de semnătură,rezoluţii prin care s-a dispus efectuarea unor constatări tehnico – ştiinţifice; răspunsuri INEC din perioada noiembrie 2012 - martie 2013 întocmite de procuror Gheorghe Bocşan.
  • Rezoluţii de începere a urmăririi penale faţă de alţi învinuiţi membrii ai unor secţii de votare din perioada 12 septembrie 2012; 13 septembrie 2012 ; 8 octombrie 2012, 17 octombrie 2012, 31 octombrie 2012, rezoluţii din 7 decembrie 2012 şi în martie 2013 întocmite de procurorul Gheorghe Bocşan ;
  • Rezoluţii de începere a urmăririi penale faţă de alţi învinuiţi întocmite la data de 5 – 11 aprilie 2013 de către procurorii Gheorghe Bocşan şi Lucian Papici.
  • Rezoluţii de începere a urmăririi penale faţă de alţi învinuiţi întocmite la data de 5.04.2013 de către procurorii Gheorghe Bocşan şi Lucian Papici.
  • Ordonanţă de extindere a urmăririi penale din 8 aprilie 2013 întocmită de procurorii Gheorghe Bocşan şi Lucian Papici;
  • Ordonanţă de extindere a urmăririi penale şi schimbare încadrare juridică a faptelor din 9 aprilie .2013 întocmită de procurorii Gheorghe Bocşan şi Lucian Papici.
  • Rezoluţie de începere a urmăririi penale şi audecere la cunoştinţă a învinuirilor faţă de alţi învinuiţi din 3 septembrie 2012, întocmită de procurorii Claudia Roşu şi Viorel Cerbu.

Actele au fost semnate de mai mulţi procurori Astfel, dina ceste date, se poate observa că urmărirea penală a fost derulată cursiv, continuu, actele de urmărire penală, începerile de urmărire penală in rem şi in personam au fost decise şi dispuse de mai mulţi procurori în intervalul de timp august 2012 – aprilie 2013, în funcţie de evoluţia anchetei. Astfel, de exemplu, sesizarea din oficiu şi procesele verbale din 3 august 2012, precum şi rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 8 august 2012 au fost întocmite de către procurorii Mariana Alexandru, Viorel Cerbu, Claudia Roşu, Gheorghe Bocşan.

  • STENOGRAME din dosarul ”REFERENDUM FRAUDAT”. Dragnea: „Organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe! Aveţi decât 38% prezenţă în Alexandria”

Potrivit DNA, faptul că, procurorul Lucian Papici a dat un interviu într-o publicaţie, după mai bine de o lună de la finalizarea dosarului şi trimiterea în judecată a inculpatului Dragnea Liviu şi a celorlalţi inculpaţi, nu poate reprezenta nici măcar un incident de natură deontologică, aşa încât o eventuală legătură directă sau indirectă cu echitabilitatea urmăririi penale este exclusă.

  • REFERENDUM FRAUDAT. Membru din Secţia de votare: „El atunci seara, când a intrat în secţie, ţie câţi bani ţi-a dat în secţie? În primărie?”

DNA despre principiul imparţialităţii

Chiar dacă, prin interviul dat, Lucian Papici a reiterat parţial cursul anchetei derulate şi a făcut supoziţii privind conduita procurorului Gheorghe Bocşan care a instrumentat acest dosar în diverse momente procesuale(temporale) acest fapt nu echivalează cu o încălcare a principiului imparţialităţii.(Cauza Micalev c. Malta, Marea Cameră, Hotărâtea din 15.10.2009). "Concluzia se impune deoarece nu se poate stabili o legătură între interviu şi cuprinsul actului de acuzare. Procedura echitabilă se analizează prin raportare la urmărirea penală şi nu la declaraţiile publice făcute de procurorul de caz," susţine DNA.

  • REFERENDUM FRAUDAT. Mandatele de interceptare i-au vizat pe baronul Marian Oprişan şi pe mai mulţi primari PSD din Vrancea

"Intervenţia publică a procurorului făcută după sesizarea instanţei de judecată nu furnizează nici un element care să dezmintă probele administrate în cursul urmăririi penale sub aspectul faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor , deci implicit a inculpatului Dragnea Liviu," mai arată DNA.

  • Lucian Papici: DESFID conotaţiile DEPRECIATIVE folosite de Victor Ponta. Este o PRESIUNE la adresa procurorilor ONEŞTI

Critica adusă interviului "nu poate constitui temei pentru a susţine neregularitatea sesizării instanţei"

Pe de altă parte, procurorii arată că Dragnea poate să conteste faptele pentru care a fost trimis în judecată şi să aducă argumente, probe în faţa instanţei. "Critica adusă interviului dat de procurorul care a întocmit rechizitoriul , nu poate constitui temei pentru a susţine neregularitatea sesizării instanţei de judecată. Pasajele din interviu constituie relatări cu caracter factologic şi informativ, un mesaj ulterior finalizării dosarului de urmărire penală referitoar la cauză, ce nu pot fi extinse asupra existenţei ori inexistenţei vinovăţiei inculpatului ori inculpaţilor din dosar. Acest aspect fiind distinct formează obiectul dosarului penal cu care a fost învestită instanţa de judecată. Analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor, vinovăţia acestora va face obiectul judecăţii pe fond pe care o vor realiza judecătorii cauzei," au concluzionat procurorii DNA.

  • Plenul CSM a decis apărarea reputației profesionale a procurorului Lucian Papici 

CITIȚI:

  • Liviu Dragnea a fost trimis în judecată ÎN DOSARUL REFERENDUMULUI. El este acuzat că a creat un sistem naţional de furt electoral
  • REFERENDUM FRAUDAT. SMS-urile penale ale lui Dragnea: „Premierul Ungariei a cerut maghiarilor din România să nu voteze ca să nu valideze referendumul. Vreţi ca peste români să decidă Ungaria? Veniţi la vot!” 
  •  REFERENDUM FRAUDAT. Membru din Secţia de votare: „El atunci seara, când a intrat în secţie, ţie câţi bani ţi-a dat în secţie? În primărie?”
  •  STENOGRAME REFERENDUMUL FRAUDAT. Deputatul PNL, Marin Almăjanu: „La PECO au dat bani alaltăieri, câte 500 de mii să nu vină la vot!” 
  • REFERENDUM FRAUDAT. Infailibilul sistem informatic al PSD i-a venit de hac lui Liviu Dragnea. VEZI MESAJELE CARE ÎL INCRIMINEAZĂ! "Interveniți exact unde trebuie!" 
  • REFERENDUM FRAUDAT. Directivele lui Dragnea: tombole și secții de votare în stațiunile turistice
  •  REFERENDUM FRAUDAT. DNA a găsit cetățeni plecați în străinătate dar care figurau ca votanți. Semnăturile le-au fost falsificate
  • Liviu Dragnea a fost trimis în judecată ÎN DOSARUL REFERENDUMULUI. El este acuzat că a creat un sistem naţional de furt electoral
  • Morții și suferinzii lui Dragnea au votat pentru suspendarea lui Băsescu
  • REFERENDUM FRAUDAT. Dragnea n-a dat declarații în dosar, dar a depus memorii. Procurorii i-au desființat apărarea

Ne puteți urmări și pe Google News