Acum are probleme cu oameni din subordinea ei, parteneri politici. Povestea cablurilor de internet și televiziune care atârnă pe stâlpii din sectorul ei a fost un motiv suficient de serios pentru primărița useristă ca să sară la gâtul ziariștilor, dar și al unuia dintre consilierii locali din primăria pe care cu onor o conduce. În războiul declarat echipei de ziariști-politicieni ”consipiraționiști”,  Armand l-a atras și pe coordonatorul serviciului de presă al primăriei, fostul jurnalist Ionel Stoica. 

Cablurile aeriene de internet, mărul discordiei

Acum câteva zile, Clotilde Armand  s-a arătat nemulțmită, public, de existența la vedere a cablurilor de internet și de televiziune care sunt prinse, în colaci groși, de stâlpii de electricitate din sectorul ei. Prin urmare, de la postări pe facebook cu care și-a obișnuit fanii, a trecut rapid la acțiune și și-a trimis echipele în teren să taie acele ”mațe” din plastic care atârnau dizgrațios și, spune ea, atât de ilegal. 

Reacția presei a fost una pe măsura riscurilor care presupun o astfel de acțiune de înlăturare a acelor cabluri dintr-odată. O operațiune care, în mod normal, trebuie făcută sub supravegherea celor care au în proprietate acele rețele aeriene de transmite a semnalelor pentru internet și televiziune prin cablu. Asta, pentru a evita o avarie de proporții

”Zeci de mii de cetățeni din Sectorul 1 ar putea rămâne fără internet”, a titrat Digi tv, subiect pe marginea căruia Cosmin Prelipceanu a realizat o emisiune.

Războiul din Primăria Sectorului 1, dus pe facebook

Știrea a înfuriat-o atât de tare pe primărița franțuzoaică încât, într-o postare pe facebook al cărei semnatar este Ionel Stoica, coordonatorul de presă de la Sectorul,  jurnaliștii de la Digi Tv care au difuzat știrea buclucașă au fost atacați cu vehemență. Ba chiar s-a sugerat că jurnaliștii de televizune ar fi acționat la comanda cuiva, că ar fi răspuns unor interese politice de culise. Și la ”butoane”, Stoica l-a plasat pe consilierul PNL Gheorghe Dinu, de la Sectorul 1.

”Hai că a ieșit la atac și Digi 24, această Antena 3 în devenire, în disprețul normelor europene care spun că rețelele de cabluri aeriene, indiferent că sunt de TV, telefonie sau Internet, trebuie sa coboare in subteran. Nu, nu au cerut niciun punct de vedere de la Primăria Sectorului 1, a fost execuție mediatică în direct, au învățat de la cei mai buni. Nu știu ce interese are Cosmin Prelipceanu, dar sigur știu ce hram poartă Zoltan Teszari. Și un detaliu important, fostul șef al departamentului digital din cadrul Digi, Gheorghe Dinu, este consilier local PNL la Sectorul 1″, este postarea fostului jurnalist Stoica. 

Liberarul Dumitru: ”Stoica, angajatul personal al primarului”

De aici și până la scandal – un altul de care se ”lipește” cu ușurință Clotilde Armand și primăria în fruntea căreia se află -, nu a fost decât un pas. Lezat, consilierul liberal a ripostat cerându-i lui Stoica  – pe care îl numește angajatul personal al edilului -, să vină cu dovezi care să-l incrimineze că s-ar fi aflat în spatele realizării acelei emisiuni de la care a pornit scandalul. 

S-a ajuns la acuze legate de felul în care primarul Armand și Ionel Stoica, cel pe care liberalul Gheorghe Dumitru îl numește omul ei, își fac treaba în primărie. Și chiar la cereri de demisie! Adică e scandal în toată regula! 

”Să își dea demisia. De nevoie desigur, că onoarea a pierdut-o deja”

La primăria Sectorului 1 pare că se face doar comunicare politică și mult prea puțină administrație. Iar cetățenii așteaptă. Spitalele așteaptă. Școlile așteaptă. Spațiile verzi așteaptă(…).Dar până atunci, unii oamenii aduși de dna Primar Clotilde Armand se comportă ca și cum ar fi angajații personali ai primarului și nu lucrează in slujba cetățenilor. Un astfel de personaj este Ionel Stoica(…)Până ieri nu l-am văzut în sediul primăriei(…) Dl Stoica a uitat ca nu mai este jurnalist(…)și a scris repejor o postare în care îi ține isonul lui Armand. Atacă postul Digi24 și invocă relația mea cu cei de la Digi, sugerând că eu mă aflu în spatele unei emisiuni moderate de Cosmin Prelipceanu, care nu a fost pe placul dnei primar Armand(…Îi solicit d-lui Stoica să prezinte până la finalul zilei de astăzi dovezi clare cu privire la aluziile aduse și presupusa mea implicare în poziția postului Digi24 în problema cablurilor de pe stâlpii din Sectorul 1 Dacă nu, îl invit să își dea demisia. De nevoie desigur, că onoarea a pierdut-o deja”, a fost reacția consilierul PNL Ghoerghe Dumitru, notată pe facebook.