EXCLUSIV/ Câți bani plătesc concurenții de la Asia Express dacă divulgă informații din interiorul show-ului. Au clauză de 300.000 de euro

EXCLUSIV/ Câți bani plătesc concurenții de la Asia Express dacă divulgă informații din interiorul show-ului. Au clauză de 300.000 de euro

Asia Express este unul dintre cele mai urmărite show-uri din România, având un puternic impact încă de la primul sezon. Deși nu este filmat în regim live, nici măcar cu o decalare de câteva zile așa cum este la alte reality show-uri, în presă „răsuflă” doar câteva informații. Motivul? Clauza de mii de euro pe care o semnează participanții și care nu este deloc de neglijat astfel încât să-și permită să divulge informații de la filmări.

Cu toate că este o întreagă secretomanie în jurul acestui reality show, Evenimentul Zilei a aflat ce valoare are clauza de confidențialitate. Nu mai mult nici mai puțin de 300.000 de euro sunt nevoiți să plătească concurenții în cazul în care povestesc ceva din cadrul show-ului, înainte de a fi difuzat pe post

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/12

De spus cine este câștigătorul marelui premiu nici nu intră în discuție, cei mai mulți dintre participanți ale24g să păstreze secretul și față de familiile lor sau prietenii cei mai apropiați, în care în mod obișnuit au încredere maximă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bianca Drăgușanu printre cele mai bine plătite la Asia Express

Totuși, după fiecare sezon încheiat, încep să apară tot felul de informații de culise, cele mai multe legate de bani. La ceva timp după încheierea filmărilor clauzele contractuale expiră, astfel că vedetele participante încep să vorbească cu prietenii apropiați. Spre exemplu, după părăsirea competiției, s-a aflat că Bianca Drăgușanu a încasat o sumă record, în jur de 90.000 de euro, în ciuda faptului că a rezistat doar 3 săptămâni în cadrul show-ului.

Vica Blochina și Daniela Crudu au avut clauze speciale

Așa cum toți au bănuit încă din timpul sezonului în care Daniela Crudu și Vica Blochină au făcut echipă, cele două au avut clauze speciale în contract, nu impuse de producători, ci de ele. Cele două au vrut să scape de căutatul cazării și au cerut ca în fiecare seară să fie cazate la hotelurile din apropiere. Ce-i drept, nu au avut parte de confort de lux, însă nici nu au fost puse în aceeași situație ca alți concurenți, anume de a se ruga de localnici să le primească să doarmă la ei în case.

Ana Morodan a cerut bani în plus

O altă informație confidențială care a ajuns la urechile noastre este legată de Ana Morodan. În echipă cu Adrian Teleșpan, Ana s-a numărat printre acei concurenți care abia așteptau să fie eliminați și tânjeau zilnic după confortul de acasă. Cine nu își mai aduce aminte, Morodan și Teleșpan au fost eliminați la cursa pentru ultima șansă, însă au fost întorși din drum în momentul în care a trebuit să-i înlocuiască pe Jojo și Paul Ipate care au părăsit competiția din cauza unor probleme de sănătate. Atunci, Ana și-ar fi renegociat contractul și a acceptat să revină la filmări doar dacă primește bani în plus și are voie să folosească telefonul mobil din când în când, lucru interzis pe perioada filmărilor.

Emi și Cuza sunt echipa câștigătoare a sezonului 4

Aceleași surse ne-au povestit că anul acesta, echipa care pleacă acasă cu marele premiu nu este formată din Mihai Petre și soția sa, Elwira, așa cum se vehiculează, ci din cea format din Cuza și Emy de la Noaptea târziu. Rămâne de văzut dacă reușesc cei doi cântăreți să ajungii primii în fața Irinei Fodor, însă cu siguranță lupta finală se va duce între cele două echipe.