Exclusiv. Bilanț drastic! Sute de copii sunt abandonați în maternității, zeci de mii sunt în plasament, în timp ce la adopții nu se stă la coadă
- Maria Pană
- 21 noiembrie 2022, 20:39
Nu mai puțin de 214 copii au fost abandonați în primele 6 luni ale acestui an, arată datele obținute în exclusivitate de EVZ de la Autoritatea de Protecție a Copilului.
Asta în timp ce anul trecut și în 2020 nu mai puțin de 819 copii s-au aflat în această situație. La capitolul copii aflați în plasament lucrurile stau mult mai rău, deja sunt 44.000 de mii de copii în această situație, deși vorbim despre primele 6 luni ale acestui an. Asta în contextul în care sunt din ce în ce mai multe dosare penale întocmite celor care ar trebui să aibă grijă de acești copii și care de fapt îi abuzează și îi pun să muncească până la epuizare.
Un ultim exemplu este cel al unei familii care abuza de 3 minori pe care îi luaseră în plasament și pe care îi băteau și îi exploatau la muncile câmpului. Iar în acest context sumbru, adopțiile, care ar putea să fie salvarea acestor copii sunt la un nivel deplorabil, in primele 6 luni ale acestui an au fost adoptați doar 810 copii, adică nici 10% dacă ne raportăm la numărul de copii din plasament.
Procedurile de adopție sunt complicate
Nici procedura nu ajută foarte mult, cei care vor să înfieze un copil trebuie să se înarmeze cu foarte multă răbdare pentru că birocrația este în floare la acest capitol. Înainte de orice, familia sau persoana care dorește să adopte trebuie să obțină atestatul de adoptator. După obținerea acestuia, persoana sau familia care vrea să adopte va fi înscrisă în Registrul Național pentru Adopții, alături de celelalte persoane sau familii atestate din România. Urmează potrivirea teoretică a nevoilor copilului cu familia care ar putea să le satisfacă. Ulterior are loc potrivirea practică cu copilul, prin întâlniri între acesta și familia/ persoana care vrea să-l adopte. Dacă aceste etape decurg cum trebuie, se întocmește un raport de potrivite, iar apoi constatând ca s-a realizat acomodarea copilului cu familia adoptatoare, DGASPC sesizează instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei.