EvZ TV. Dr. Remus Mihalcea, dublă victorie, a învins „Covidul” și a redeschis „Colentina”

EvZ TV. Dr. Remus Mihalcea, dublă victorie, a învins „Covidul” și a redeschis „Colentina”

Până acum un an, dr. Remus Mihalcea era șeful secției ORL a Spitalului Județean de Urgență Pitești. De acolo, a venit în București, pentru a deveni manager la Spitalul Colentina, un spital cu sute de medici și aproape un sfert de milion de pacienți anual. Primii au șomat aproape o jumătate de an, ultimii, Dumnezeu cu mila!

Faptul că venea din afara organizațiilor de familie de tip mafiot, structurate pe scheletul UMF, s-a dovedit a fi o șansă pentru Spitalul Colentina. Acest lucru s-a văzut clar din modul absolut dezinhibat și senin în care dr. Remus Mihalcea conduce spitalul. Nu trage după el nicio gașcă, nicio gașcă nu are cum și cu ce să-l preseze.

Cum a reușit să  învingă flagelul de început de secol XXI, care l-a ținut la pat două săptămâni, internat pe mâna noilor săi colegi, cum a reușit să învingă și boala mult mai grea, aceea a birocrației dâmbovițene, care poate omorî tot, și a reuși să redea bolnavilor aflați în nevoie spitalul, într-un interviu surprinzător, degajat și eliberat de limbajul de lemn prețios al breslei medicale.

Ne puteți urmări și pe Google News